Mesaj special din partea ”Briliantului” pentru Sandra Mutu: ”Sper să te simți cea mai iubită și cea mai fericită femeie”
articol scris de Digi Sport02.01.2024, 13:09
Sandra Mutu, soția lui Adrian Mutu (44 de ani) a împlinit 31 de ani, iar ”Briliantul” a ținut să-i transmită acesteia un mesaj special prin intermediul rețelelor sociale.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mesajul lui Adrian de ziua Sandrei Mutu
În ziua în care Sandra Mutu a împlinit 31 de ani, mai exact pe data de 1 ianuarie, Adrian Mutu a transmis un mesaj pe rețelele sociale prin care și-a arătat încă o dată sentimentele față de partenera sa.
”La mulți ani, soția mea dragă! Viața e formată din amintiri, din clipele frumoase pe care le petrecem împreună, iar ziua de astăzi este perfectă pentru a ne bucura de noi, de oamenii dragi, de iubirea dintre noi și de frumusețile care ne apar în cale.
În această zi minunată sper să te simți cea mai iubită și cea mai fericită femeie de pe pământ. Te iubesc!
La mulți ani, tuturor! Vă doresc un an nou plin de sănătate, fericire și multe realizări! Doamne ajută!”, a scris Adrian Mutu, pe Facebook.
Sandra și Adrian Mutu au împreună un fiu, pe Tiago, în vârstă de 6 ani.
În afară de Tiago, Adrian Mutu mai are trei copii: Mario (21 de ani), din căsătoria cu Alexandra Dinu (42 de ani), și pe Adriana și Maya, din căsătoria cu Consuelo Matos.
Adrian Mutu, despre Sandra: ”Am rugat-o să vină la București, să vorbim, să vedem ce iese”
Galerie Foto
Recent, Adrian Mutu a povestit cum au fost începuturile relației sale cu Sandra.
”La început, o relație de la distanță, iar din iarna lui 2015, ceva mai serios. Stătea la Timișoara, am rugat-o să vină la București, să vorbim, să vedem ce iese. Inevitabilul s-a produs și ne-am îndrăgostit! Am semnat, în iulie 2015, cu indienii de la Pune City, am plecat în cantonament, o lună de zile, în Antalya.
Am întrebat-o pe Sandra dacă poate veni în Belek, dimineață aveam antrenament, după ora 20:00 ne puteam vedea. Cred că era ora două noaptea când am luat o sticlă de șampanie și mi-am făcut curaj, deși la început nu aveam de gând, în lipsa unui inel.
Știți cum e finalul de august, spre dimineață, la Belek, pe plajă? A fost un moment magic, am întrebat-o dacă vrea să fie soția mea: mi-a răspuns că da, ne-am iubit”, a povestit Mutu cererea în căsătorie atipică.
Etichete: adrian mutu , tiago mutu , sandra mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...