Leo Messi, rezervă la Cupa Mondială? "Ar putea juca 15-20 de minute. Să fim sinceri, e ca un bunic"
articol scris de Digi Sport06.04.2022, 23:26
Leo Messi (34 de ani) s-a transferat în vara trecută de la Barcelona la PSG, însă timpul a arătat până acum că mutarea a fost una neinspirată pentru argentinian.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul nu a reușit să fie la fel de strălucitor precum era la gruparea catalană, iar specialiștii pun asta pe seama vârstei, dar și a faptului că sistemul de joc de la formația spaniolă era unul făcut special pentru el.
Leo Messi, comparat cu un "bunic"
Antoni Piechniczek, fostul selecționerul al naționalei Poloniei la Campionatul Mondial din 1982, nu a avut milă de jucătorul argentinian al celor de la PSG. Acesta crede că Messi nu mai este în cea mai bună formă a carierei, iar selecționată lui Scaloni ar beneficia dacă l-ar folosit din postura de rezervă.
"Să fim sinceri, Messi este acum ca un bunic. Nu mai este jucătorul care era acum câțiva ani și rămâne de văzut ce rol va juca la Campionatul Mondial. E posibil să fie lăsat pe bancă, dat fiind nivelul său actual.
Ar putea juca un rol asemănător cu cel al lui Zlatan Ibrahimovic la naționala Suediei. Ar putea juca 15-20 de minute, venind de din postura de rezervă. Ar putea să facă un turneu final senzațional, nu exclud asta.
Există și surprize. Dar, vâzând ce arată la PSG, nu mai este același Messi care era înainte", a spus Antoni Piechniczek, conform Marca.
Argentina urmează să întâlnească chiar Polonia în faza grupelor. Celelalte două echipe care se vor duela pentru un loc în optimi sunt Arabia Saudită și Mexic.
L’Equipe anunță plecările lui Messi și Neymar de la PSG, la vară. Destinația probabilă
Francezii susțin că cele două vedete de top mondial își vor încheia socotelile cu gruparea de pe Parc de Princes la finalul acestui sezon. Mai mult, prestigiosul cotidian mai susține că cei doi ar putea face pasul spre MLS, acolo unde sunt doriți de către David Beckham (46 de ani) la Inter Miami.
Șeicii vor să formeze o echipă tânără, cu mai puține vedete, asta după ce au văzut că mutările din ultimii ani nu au reușit să le aducă performanțe pe plan european. Totodată, conform sursei, PSG pregătește schimbări și la nivelul băncii tehnice, acolo unde Mauricio Pochettino urmează să fie înlocuit cu Zinedine Zidane, Antonio Conte sau Thiago Motta.
Etichete: leo messi , argentina , cupa mondiala , antoni piechniczek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...