Jankto a anunțat că e gay, dar nu e singur. Anunțul femeii cu care are un copil și i-a fost soție
articol scris de Digi Sport14.02.2023, 11:58
Jakub Jankto (27 de ani) a anunțat pe 13 februarie că este gay. Anunțul fotbalistului cu 45 de jocuri în naționala Cehiei a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că el a fost căsătorit și are un băiețel alături de Marketa Ottomanska.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Probabil că nu mulți se așteptau ca fosta parteneră să-i fie alături acestuia, într-o perioadă peste care cu siguranță nu-i va fi ușor să treacă.
Marketa Ottomanska îl susține pe Jakub Jankto după anunțul fotbalistului că este gay. Cei doi au fost căsătoriți și au un copil
„Sunt foarte mândră că a reușit să-și adune atâta forță ca să facă anunțul. Este primul fotbalist activ care a anunțat (n.r. înaintea lui au făcut-o englezul Jake Daniels, de la Blackpool, şi australianul Josh Cavallo). Singurii care au recunoscut-o sunt cei retrași, toți ceilalți țin secret... Le este frică de ce vor spune oamenii", a afirmat Marketa pentru portalul ceh Idnes, preluat[ de AS.com.
Jankto și Ottomanska au fost căsătoriți până în 2021 și au împreună un băiețel de trei ani.
„Prefer sa stau deoparte, măcar pentru fiul nostru, care va trebui să crească alături de el. Este doar povestea lui Jakub, mărturisirea lui. Când mi-a spus, Jakub mi-a oferit o mare libertate. Important e acum că este în siguranță și fericit. Cu siguranță este ușurat și nu va mai fi ros pe interior”, a continuat Marketa, care a dat de înțeles că știa de mai multă vreme despre orientarea lui Jankto. Ea a vorbit și despre fricile care îl măcinau pe fostul său soț.
Galerie Foto
„Se temea că oamenii nu îl vor accepta așa cum este. Cred că oamenii îl vor iubi la fel de mult ca acum. ... . Sunt încă mulți care îi scriu mesaje private și îl amenință. Este groaznic că asta continuă să se întâmple și ]n ziua de astăzi. Oameni care se interesează de viețile altora. ... Nu-l învinovăţesc. Suntem părinți, așa că trebuie să ne înțelegem”, a mai spus Marketa.
Jakub Jankto a dezvăluit că este homosexual: ”Vreau să-mi trăiesc viața în libertate”
Jankto, care joacă la Sparta Praga împrumutat de la echipa spaniolă Getafe, şi-a făcut debutul internaţional în 2017, iar de atunci a adunat 45 de meciuri pentru Cehia, națională pentru care a marcat patru goluri.
"Salut! Sunt Jakub Jankto. Ca toţi ceilalţi, am punctele mele forte, am punctele mele slabe. Am o familie. Am prietenii mei. Am o meserie pe care am făcut-o cât de bine am putut, de ani de zile, cu seriozitate, profesionism şi pasiune.
Ca toţi ceilalţi, şi eu vreau să-mi trăiesc viaţa în libertate. Fără temeri. Fără prejudecăţi. Fără violenţă. Dar cu dragoste. Sunt homosexual şi nu mai vreau să mă ascund", a scris Jankto, pe Instagram.
- Udinese, Ascoli, Sampdoria, Getafe și Sparta Praga sunt echipele din CV-ul lui Jankto.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului ceh, potrivit Transfermarkt.
Etichete: jakub jankto , marketa ottomanska , anunt kankto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...