Ion Țiriac face bani ”grei” pe timp de pandemie. Încasări de 10 milioane de euro pentru omul de afaceri
28.04.2020, 21:28Deși nu mai este cel mai bogat român, fiind detronat de Daniel Dineș, Ion Țiriac (80 de ani) prosperă chiar și pe timpul pandemiei, în ciuda crizei economice care a lovit întreaga planetă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Ion Țiriac ia dividende de 10 milioane de euro
Allianz Țiriac, compania la care fostul tenismen deține 45% dintre acțiuni, a avut un profit imens în 2019.
Concret, profitul operațional al firmei a fost de 134 de milioane de lei. Este al treilea an consecutiv în care compania depășește borna de 130 de milioane de lei.
În 2019, profitul Allianz Țiriac a fost mai mare cu 3,6% față de cel din 2018, informează economica.net.
Astfel, Țiriac va încasa în această perioadă dividende în valoare de circa 45 de milioane de lei, adică aproximativ 10 milioane de euro.
Ion Țiriac prosperă pe timp de pandemie: ridică blocuri cu 80 de etaje
Nu este singura afacere care îi merge de minune lui Ion Țiriac în aceste luni.
Omul de afaceri a început deja demolarea turnului IFMA (Întreprinderea de Fabricație și Montaj Ascensoare), situat pe Calea Giulești, care reprezintă una dintre cele mai înalte construcții din București și din țară - 114 metri.
În locul acestei clădiri, Țiriac a decis să construiască un complex rezidențial impresionant, care să găzduiască atât birouri, apartamente, cât și penthouse-uri dotate cu piscină și SPA interior.
Blocurile cele mai înalte vor avea 80 de etaje, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este anul 2023.
Etichete: ion tiriac , avere tiriac , profit tiriac , dividende
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...