Instanța a respins cererea lui Gigi Becali de schimbare a regimului de detenție
09.07.2013, 21:38Cererea lui Gigi Becali de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsat să iasă din penitenciar între anumite ore, a fost respinsă, marţi, de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La judecarea cererii sale, Becali a arătat în faţa instanţei că îndeplineşte condiţiile legale pentru a avea un regim de detenţie deschis şi că vrea să poată merge la muncă, nu să fie transportat cu duba toată ziua.
Finanţatorul Stelei a spus că în continuare ar fi donat bani, cel puţin pentru spitalul de oncologie pentru care strânge bani Dan Puric, dar şi pentru un azil de bătrâni care era în proiectul ministrului pentru IMM şi Turism, Maria Grapini. Becali a precizat că, deşi doreşte, nu poate face actele de donaţie pentru că îi lipseşte un telefon mobil, cu care ar putea face demersurile financiare şi logistice pentru susţinerea acestor două proiecte caritabile.
El a mai spus că populaţia României l-a votat în număr considerabil şi că judecătorii nu au de ce să se teamă în legătură cu restrângerea restricţiilor în cazul regimului său de detenţie.
Becali i-a spus judecătorului care este programul său din penitenciar, arătând că acesta este bazat pe cititul cărţilor de rugăciune, dar şi a manualelor juridice şi a Codului penal.
În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.
Avocaţii lui Becali au declarat atunci, pentru Mediafax, că decizia Tribunalului nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele privind sechestrarea de persoane, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării şi "Valiza".
Etichete: gigi becali , gigi becali inchisoare , gigi becali condamnat , detentie gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...