Ienei reacționează după scandalul de la Odorheiu Secuiesc: ”Niciun român nu e obligat să învețe maghiara”
01.09.2017, 15:04Scandalul bărbatului care susține că nu a fost servit de o angajată a unui hyper-market din Odorheiu Secuiesc pentru că nu i s-a adresat în limba maghiară a fost tratat cu maximum de seriozitate de Emeric Ienei.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei București, a discutat deschis pe tema relațiilor româno-maghiare. ”Mai sunt și astfel de cazuri. Dar nu e o regulă generală că ungurii nu vor să vorbească românește. Sau că nu știu să vorbească românește. Mulți știu. Poate că ambele tabere greșesc”, a spus Emeric Ienei pentru Libertatea.
Probabil unul dintre cei mai cunoscuți cetățeni români de etnie maghiară, fostul tehnician, ajuns la vârsta de 80 de ani, spune că este mai mult o problemă de civilizație decât un scandal interetnic. ”N-am avut niciodată probleme fiindcă sunt maghiar. Eu am făcut liceul în limba maghiară, la Arad, iar facultatea, ICEF-ul, la București, în limba română. E mai mult o problemă de civilizație. Trebuie să faci un efort să te înțelegi cu cel care ți se adresează. Acea vânzătoare trebuia să știe că regula principală e să-și atragă clienții, nu să-i alunge astfel”, a mai precizat fostul antrenor pentru aceeași sursă.
A exclus să vorbească în maghiară pe aeroportul din Budapesta
Emeric Ienei și-a adus apoi aminte de un episod petrecut în toamna anului 1985 când Steaua București a jucat cu Honved și nu a dorit să dialogheze cu jurnaliștii maghiari decât în limba română: ”Atunci când am ajuns pe aeroportul din Budapesta, ne-au întâmpinat jurnaliștii maghiari, care, știind că eu vorbesc maghiara, au tăbărât pe mine. Le-am zis așa: "Măi, băieți, fiți atenți. Dacă o să vreți să vorbesc fără traducere, nu se poate. Toți trebuie să înțeleagă ce spun eu". Și am considerat că, dat fiind faptul că reprezentam o echipă din România, era normal să vorbesc doar în limba română. Altcineva a făcut traducerea. Dacă vrea cineva să vină să vorbească în particular cu mine, voi vorbi în maghiară. Dar atunci erau acțiuni oficiale ale unei echipe din România și de aceea am crezut normal să vorbesc doar în limba română”.
”Îi salut pe unguri în românește și pe români în maghiară”
Chestionat de publicația amintită mai sus dacă un cetățean român trebuie să învețe să vorbească limba maghiară dacă vrea să cumpere ceva de la un magazin dintr-o zonă populată cu etnici maghiari, Ienei a fost la fel de vehement: ”Nu e obligatoriu, cum să fie obligatoriu așa ceva?! Niciun român nu e obligat să învețe maghiara ca să cumpere ceva în țara lui! Eu, dacă m-aș duce să muncesc în Franța, aș învăța fraceza. Cine trăiește și muncește într-o țară, trebuie să știe limba acelei țări. Dacă aș vorbi cu un bulgar, aș cere un traducător, ca să înțeleg exact ce-mi spune. E o problemă de civilizație să înțelegi ce vrea interlocutorul să-ți transmită. N-am niciun sfat pentru etnicii maghiari. Depinde de om, de educație. Eu când ies să mă plimb în Oradea, mă întâlnesc cu multă lume care mă cunoaște și mă salută. Se mai întâmplă să pățesc că-i salut pe unguri în românește, dar și pe români în ungurește. Nimeni nu se supără”.
Etichete: ienei maghiar , ienei scandal interetnic , ienei odorheiul secuiesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...