Video Gică Hagi a revenit pe teren! ”Regele”, invitat de gală la aniversarea de 150 de ani a clubului Rangers
articol scris de Digi Sport26.03.2022, 20:52
Clubul Rangers a aniversat 150 de ani de la înființare, iar Gică Hagi, tatăl lui Ianis Hagi, jucătorul formației din Glasgow, a fost invitat special.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clubul scoțian a organizat un meci special între World Rangers și Rangers Legends, iar Gică Hagi a făcut parte din echipa alcătuită din cele mai mari vedete ale lumii fotbalului.
VIDEO: Gică Hagi, în confruntarea de gală de la Glasgow!
Gică Hagi a revenit pe teren! ”Regele”, invitat de gală la aniversarea de 150 de ani a clubului Rangers
În echipa World Rangers, Gică Hagi a fost coechipier cu vedete precum Luis Figo, Roberto Carlos, Robert Pires, Roy Makaay.
De cealaltă parte, la Glasgow Rangers au evoluat nume precum Giovanni van Bronckhorst, Paul Gascoigne, Kris Boyd, Michael Mols sau Sasa Papac.
”Legenda din România a fost într-o formă decentă deși a fost înlocuit după doar jumătate de oră. A încercat să atragă puțin atenția asupra sa când a vrut să îl învingă pe Vignal cu un șut expediat din colțul careului puțin peste transversală. Hagi a avut parte de o reacție magnifică din partea suporterilor de pe Ibrox atunci când a părăsit terenul”, au notat cei de la Rangers Review.
Legendele lumii s-au impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la Rangers, iar evenimentul a fost urmărit de 40.000 de suporteri ai formației din Glasgow.
Ce a spus Gică Hagi despre aniversarea clubului Rangers
La finalul jocului cu CFR, Hagi a spus că va profita de pauza competițională, cauzată de meciurile echipelor naționale, și va merge în Scoția, acolo unde îl va vizita pe Ianis și va participa la evenimentul caritabil.
"A venit acum această vacanță și o să mă duc să îmi văd băiatul (n.r. pe Ianis Hagi), pe care nu l-am mai văzut de când s-a accidentat.
Mă duc să stau câteva zile și cu el. O să merg să joc și un meci caritabil, să văd dacă mai știu să mai alerg și să dau în minge, deci am o săptămână și pentru mine și după revenim la ale noastre", a spus Hagi, după Farul - CFR Cluj.
Etichete: gica hagi , rangers , figo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...