Foto Gafă după gafă! Președintele SUA, ironizat după omagiul adus lui Pele: ”Mai rămâne să spui cum l-ai antrenat tu”
articol scris de Digi Sport30.12.2022, 18:24
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a gafat comparându-l pe Pele cu David Beckham, în omagiul pe care i l-a adus fostului mare fotbalist brazilian, ce a decedat joi, comentează cotidianul belgian Le Soir.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Joe Biden, ironizat după ce a vrut să-i aducă un omagiu legendarului Pele: ”Cine-ți scrie mesajele astea?”
Nu doar lumea fotbalului, dar şi numeroase personalităţi politice au reacţionat la moartea lui Pele. Aşa s-a întâmplat şi cu preşedintele SUA, care a postat pe reţelele sociale o fotografie în care el apare discutând pe stadion cu fostul mare fotbalist.
Internauţilor le-a atras atenţia mesajul care însoţeşte această fotografie. Aici, preşedintele american îi pune pe picior de egalitate pe Pele şi David Beckham. "Înainte de Messi, Ronaldo, Beckham, a fost Pele", a scris el.
Fostul internaţional englez a fost un jucător foarte mare, însă este departe de a fi marcat istoria acestui sport aşa cum a putut s-o facă Pele. Sau cum au făcut-o Diego Maradona sau Johan Cruyff, care au fost uitaţi în acest scurt mesaj. Apoi, pe contul de Twitter al lui Biden a apărut un alt text, care însă conținea o greșeală gramaticală.
Poate că pentru preşedintele Statelor Unite ar fi fost mai bine ca mesajul său să fie recitit de alţi iubitori ai fotbalului înainte de a fi postat, scrie Le Soir. Nici pe rețelele sociale nu a fost ”iertat” Joe Biden.
”Mai rămâne să ne spui cum l-ai antrenat pe Pele”, ”Cine-ți scrie mesajele astea?”, ”Nu cred că l-ai cunoscut pe Pele, e Photoshop”, ”La ce poți să te aștepți de la cineva care numește fotbalul soccer” sau ”Cineva ar trebui să verifice postările înainte de a fi publicate” au fost doar câteva dintre reacții.
Cariera remarcabilă a lui Pele
Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970).
- 77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator, fiind egalat de curând de Neymar.
- 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.
Galerie Foto
Etichete: pele , joe biden , presedinte sua , gafa biden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...