Fostul fotbalist de la Schalke care și-a înscenat moartea riscă 10 ani de închisoare! De ce ar fi recurs la acest gest
articol scris de Digi Sport19.10.2021, 16:29
Hiannick Kamba (35 de ani), fostul fundaș congolez de la Schalke 04, și-ar fi înscenat moartea în 2016 pentru a obține o sumă majoră din asigurare. Acum, el riscă până la 10 ani de închisoare pentru fraudă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul fotbalist de la Schalke care și-a înscenat moartea riscă 10 ani de închisoare! De ce ar fi recurs la acest gest
În 2016, Kamba era declarat mort după un presupus accident de mașina suferit în Congo, însă, patru ani mai târziu, presa din Germania a scris că fostul fotbalist este în viață, locuind în orașul Gelsenkirchen, din Germania.
Cea care i-ar fi înscenat moartea lui Kamba ar fi chiar soția acestuia, Christina, care a încasat suma de un milion de lire sterline din asigurare, după ce, în 2016, a prezentat dovada morții fostului fotbalist, scrie The Sun, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al tribunalului din Essen, Thomas Kliegel.
În primăvara lui 2018, Hiannick Kamba s-a întors în Germania. După câteva probleme birocratice și o investigație a autorităților, el s-a stabilit din nou lângă Gelsenkirchen. Mai mult, s-a angajat la o companie energetică.
"Pârâtul s-a prezentat la Ambasada Germaniei din Kinshasa, doi ani mai târziu, susținând că a fost răpit", a mai spus purtătorul de cuvânt.
"Nu am nimic de-a face cu vreo înșelăciune", a fost reacția Christinei, soția lui Kamba, pentru Bild.
Fostul fotbalist riscă acum 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru fraudă. Kamba și soția s, vor fi prezenți la un tribunal din Essen în această săptămână, mai scrie sursa citată.
Hiannick Kamba și-a încheiat cariera de fotbalist în 2015, după ce a jucat doar în Germania. Fostul fundaș a crescut la juniorii lui Schalke, însă nu a apucat să debuteze la prima echipă, fiind transferat ulterior de mai multe formații din ligile inferioare.
La juniorii lui Schalke, Kamba a fost coleg cu jucători care au devenit ulterior vedete în fotbalul german, precum Manuel Neuer sau Benedikt Howedes.
Etichete: schalke , hiannick kamba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...