Eric Abidal e "în genunchi", Hayet nici nu vrea să mai audă de el: "Iertăm, până când ceva se prăbușește în noi"
articol scris de Digi Sport24.11.2021, 12:59
Hayet (38 de ani) și Eric Abidal (42 de ani) divorțează, după ce fostul director sportiv de la FC Barcelona între 2018 şi 2020 a întreţinut o relaţie cu o jucătoare de la PSG.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
Hayet Abidal a postat un mesaj pe rețelele sociale din care reiese că dragostea pe care i-o purta soțului său, împreună cu care are trei copii, s-a transformat în indiferență.
”Iertăm, până când ceva se prăbușește în noi, nu mai simțim nimic, nici iertare, nici mânie, ci doar dorința de a întoarce pagina și de a te gândi la altceva”, a scris soția lui Eric Abidal pe Instagram.
Eric Abidal, ”în genunchi”, după ce soția sa a anunțat că divorțează
Eric Abidal a publicat un mesaj pe contul său de Instagram, în care îi cere iertare soţiei sale, care a anunţat că vrea să ceară divorţul, în urma relaţiei adultere a fostului fotbalist cu Kheira Hamraoui, jucătoarea lui PSG.
Relaţia dintre Abidal şi Hamraoui a ieşit la iveală după agresiunea, încă neexplicată, căreia i-a căzut victimă jucătoarea lui PSG.
"Hayet Abidal, iartă-mă. Oricare ar fi decizia ta, vei rămâne în ochii mei femeia vieţii mele şi mai ales mama minunaţilor noştri copii. Merit această umilinţă, chiar dacă mă ucide de viu. El hamdouli'Allah. An sha' Allah într-o zi mă vei ierta", a scris fostul fundaş al naţionalei Franţei.
Hayet Abidal a anunţat săptămâna trecută că va cere divorţul, deoarece soţul său, care a fost director sportiv la FC Barcelona între 2018 şi 2020, a întreţinut o relaţie cu jucătoarea lui PSG, care a trecut pe la clubul catalan în acea perioadă.
Pe 4 noiembrie, Hamraoui se întorcea de la o cină organizată de clubul parizian, alături de coechipiera sa Aminata Diallo. Doi bărbaţi au tras-o pe jucătoare din maşină şi au lovit-o la picioare cu o bară de fier, înainte de a fugi. Iniţial s-a mers pe pista unei rivalităţi dintre Hamraoui şi Aminata Diallo, dar după ce a fost reţinută 36 de ore, Diallo a fost eliberată fără a se formula vreo acuzaţie împotriva ei.
Anchetatorii au stabilit apoi o legătură materială între Eric Abidal şi victimă. Hamraoui, fostă jucătoare la FC Barcelona (2018-2021), utiliza pe telefonul ei mobil o cartelă pe numele fostului director al clubului catalan (2018-2020).
Hayet Abidal, principala suspectă în ”cazul Hamraoui”
Hayet Abidal este principala suspectă în cazul care a zguduit lumea fotbalului și urmează să fie anchetată de autorități. Hamraoui, jucătoarea celor de la PSG, se afla într-o mașină cu două colege, însă pe drum au fost oprite forțat de către doi indivizi aflați într-o dubă, cu intenția de a o ataca pe sportiva de 31 de ani.
Hamraoui a vorbit despre evenimentul care a șocat Franța. Fotbalista a povestit cum a ajuns să fie scoasă din mașină și apoi lovită de mai multe ori în zona picioarelor.
"Nu aveam impresia că sunt urmărită. Apoi am auzit 'Deschide portiera, deschide portiera'. Cel de pe partea mea m-a apucat și m-a tras afară din mașină. Apoi, a luat o rangă de fier pe care o avea ascunsă în pantaloni sau sub pulover.
M-a lovit încă din primele secunde, pentru a mă constrânge să ies din mașină. Apoi m-a mai lovit de câteva ori cu ranga. Am observat că dădea în principal în zona picioarelor mele și am încercat să le protejez cu mâinile. Totul a durat câteva minute, dar pentru mine a părut mai mult", a povestit jucătoarea.
Etichete: eric abidal , hayet abidal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...