Foto Emoționant! Fiul de 3 ani al lui Tiote a oferit cea mai mișcătoare imagine după decesul fostului fotbalist
07.06.2017, 19:53Dispariția fulgerătoare a lui Cheick Tiote, decedat după ce s-a prăbușit la un antrenament cu echipa sa din China, a surprins și a îndurerat pe multă lume, însă cea mai mare suferință o resimte familia fotbalistului ivorian, care a jucat șase ani și jumătate la Newcastle.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La aproape 31 de ani (vârstă pe care ar fi împlinit-o pe 21 iunie), Tiote a suferit un stop cardiac luni, la antrenamentul echipei din a doua ligă chineză Beijing Enterprises și nu a mai putut fi salvat de medici. Plecase de numai 4 luni din Anglia, de la Newcastle United, iar fanii, conducătorii și foștii săi colegi din echipa "coțofenelor" s-au arătați zguduiți de veste.
Familia a resimțit, însă, cel mai puternic șoc. Rafael, fiul său în vârstă de 3 ani, a oferit una dintre cele mai emoționante imagini apărute după decesul lui Cheick Tiote. Puștiul a apărut îmbrăcat cu un tricou al lui Newcastle, pe spatele căruia era insctipționat mesajul: "RIP Daddy" (Odihnește-te în pace, tati), deasupra numărului 24, pe care ivorianul l-a purtat la gruparea de pe St. James' Park.
Mama băiatului, Nikki Mpofu, a avut și ea două postări emoționante: "Tocmai mi-am pierdut dragostea vieții. Odihnește-te în pace, Cheiky" și "Ce îi spun fiului nostru, Cheiky? #RIPTiote".
52 de meciuri și un gol avea Cheick Tiote în tricoul primei reprezentative a Coastei de Fildeș, pentru care a jucat în perioada 2009-2015.
Etichete: cheick tiote , tiote fiu , mesaj tiote , mesaj fiul lui tiote , rip daddy , tiote rip daddy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...