Dunca, propus Ministru al Tineretului şi Sportului. O nouă sală polivalentă în Braşov?
03.01.2017, 17:20Liviu Dragnea a prezentat lista membrilor Cabinetului Grindeanu, în care vicepremieri vor fi Sevil Shhaideh şi Daniel Constantin (TOATE DETALIILE AICI). Ministrul Tineretului şi Sportului a fost propus Marius Alexandru Dunca, fost şef al ANPC, care a fost demis din acea funcţie de către Ponta după tragedia din Colectiv.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Pe vremea aceea premier, Victor Ponta a decis în noiembrie 2015 eliberarea din funcție a lui Dunca, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. În locul acestuia a fost numit Marcel Bogdan Pandelică, fost secretar de stat în Ministerul Economiei. Dunca a considerat la acea vreme că a făcut tot ceea ce era legal și "omenește posibil" pentru a apăra drepturile consumatorilor și a menționat că nu comentează decizia luată de Guvern în ceea ce îl privește, deoarece a fost numit politic și a fost demis tot politic.
"În acest moment vin în fața dumneavoastră și pentru moment spun doar atât — am făcut tot ceea ce este legal și omenește posibil pentru a apăra drepturile fundamentale și esențiale ale consumatorilor. Dacă ANPC este vinovat pentru toate problemele din această țară — de la imposibilitatea de a amaneta capra, la salamul de pe raft, la contractul semnat cu banca, la hotelul incorect clasificat, la clubul care funcționează fără un aviz pe care alte instituții ar fi trebuit să îl dea... Eu îmi asum vina și, vă rog, să nu condamnați comisarii care sunt la dispoziția dumneavoastră și care vă apară drepturile fiind remunerați mult mai puțin decât li se cuvine. Am fost numit politic, sunt demis politic...accept acest lucru! Nu comentez decizia Guvernului Ponta", a spus Dunca, într-o declarație remisă la solicitarea Agerpres.
Marius Dunca este preşedintele PSD Braşov şi la 11 decembrie 2016 a fost ales senator de Braşov. El are trecut în declaraţia de avere doar un motociclu fabricat în 2015. Dunca s-a născut la 19 iulie 1980, la Braşov, şi a absolvit Universitatea Transilvania în 2004, fiind de profesie inginer mecanic.
Nouă sală polivalentă în Braşov?
Numirea lui Dunca în funcţia de ministru le-a aprins imaginaţia braşovenilor, care speră în sfârşit să dispună de o nouă sală polivalentă. Proiectul este gata de mai mult timp, dar a lipsit finanţarea.
”În acest context, poate că proiectul privind construirea unei săli polivaltente în Bartolomeu, pe fostul amplasament al Stadionului Municipal, poate prinde contur”, susţine newsbv.ro.
Etichete: dunca , dunca ponta , ponta dunca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...