Ce se întâmplă în țara unde victimele COVID-19 sunt abandonate pe străzi: "Nu aveam ce să mâncăm"
15.04.2020, 09:53Pandemia de COVID-19 a provocat o criză fără precedent în Ecuador, unde autoritățile sunt complet depășite de situație. Majoritatea spitalelor au cedat, iar mulți cetățeni reclamă faptul că victimele sunt abandonate pe străzi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul Facundo Affranchino (30 de ani) a semnat în luna ianuarie cu Olmedo, echipă din prima ligă din Ecuador, iar acum a explicat prin ce coșmar a trecut în ultima perioadă. Revenit în Argentina din cauza pandemiei de COVID-19, Facundo Affranchino a spus că nu a primit niciun ban de la noul său club, iar la un moment dat nu mai avea posibilitatea să-și cumpere alimente.
Facundo Affranchino spune că situația din Ecuador este de-a dreptul dramtică: "Eu am ajuns acolo pe 9 ianuarie, dar nu am primit niciun ban. După ce a apărut criza, mi-au propus un salariu redus cu 50%, pe o durată de un an, nu pe doi, așa cum semnasem inițial. Dacă nu acceptam, rupeau contractul. Nu aveam nicio garanție că dacă accept voi încasa vreun ban, dar am sperat că va fi în regulă.
Facundo Affranchino: "Eu și iubita mea nu aveam ce să mâncăm, trăiam cu ceai și gustări"
Nici în aceste condiții nu am primit vreun ban, iar apoi a apărut pandemia. Frustrant era că ceilalți colegi își primeau banii, iar eu nu. Lucrurile au devenit apoi foarte grave în Ecuador, situația a scăpat de sub control. Între timp am rămas și fără economii, iar familia nu putea să-mi trimită bani din Argentina pentru că băncile s-au închis.
Eu și iubita mea nu aveam ce să mâncăm. Nu ne puteam cumpăra nimic, pentru că prețurile au crescut foarte mult. A trebuit să bem ceai, să trăim cu diferite gustări și snacksuri pe care le mai aveam. Clubul nici măcar apă nu s-a oferit să-mi dea. A fost foarte dificil să supraviețuim", a spus Facundo Affranchino, într-un interviu acordat cotidianului Ole.
Ambasada Argentinei l-a scos din Ecuador și l-a trimis acasă
Facundo Affranchino a luat legătura cu Ambasada Argentinei din Ecuador, pentru a găsi o soluție. În cele din urmă a primit acceptul autorităților pentru a părăsi țara, iar el și iubita lui s-au suit într-un transport asigurat de autoritățile din Argentina și au revenit acasă.
Facundo Affranchino a început fotbalul la River Plate, club de care s-a despărțit în 2015, când a fost transferat de gruparea mexicană Lobos. Mai apoi a revenit în Argentina, iar în ianuarie și-a încercat norocul în Ecuador. Mijlocașul a bifat 9 jocuri în tricoul echipei Olmedo.
Cadavrul unui bărbat din Ecuador a fost transportat pe ascuns de rude. Acești au spus că bărbatul doarme, atunci când armata a oprit mașina
Conform Digi 24, o familie din Ecuador a încercat să transporte pe ascuns cadavrul unui bărbat. După ce armata a oprit mașina, cei aflați la bord au spus că bărbatul doarme și nu poate fi trezit. Imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.
Coronavirus | Situația la zi în Ecuador
Potrivit specialiștilor, Ecuador nu a atins încă vârful epidemiei, așteptat în următoarele săptămâni, spre finalul lunii aprilie. Experții spun că situația critică din țară se explică prin lipsa investițiilor în sistemul de sănătate, precum și pe nerespectarea carantinei impuse de autorități.
La 15 aprilie, în Ecuador au fost raportate 7.603 cazuri de infectări cu COVID-19. Autoritățile au raportat 369 de decese, iar 696 de persoane s-au vindecat.
Potrivit datelor oficiale, 70% dintre infectările cu COVID-19 sunt concentrate în regiunea Guayas și în capitala ei, Guayaquil.
Pe 17 martie, oficialitățile din Ecuador au luat decizia să instaureze carantină totală.
Etichete: ecuador , guayaquil , masuri coronavirus , panemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...