Exclusiv De ce în Italia e mult mai rău decât în China. Problema cu care se confruntă medicii care caută antidotul
14.03.2020, 11:38Portarul Alessandro Caparco s-a aflat printre invitaţii din această dimineaţă ai emisiunii Digi Sport Matinal şi a explicat ce se întâmplă în Italia, ţara sa natală, în această perioadă extrem de dificilă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După cum se ştie cele mai importante campionate de fotbal, între care şi cel italian, au fost suspendate.
Portarul, a cărui familie trăieşte în Torino, a explicat şi ce i-a spus fratele său, medic cardiolog, despre motivele pentru care este găsit atât de greu tratamentul adecvat, aşa cum s-a întâmplat în China, unde virusul este acum ţinut sub control.
Virusul din Europa a suferit mutaţii faţă de cel din China
"Am văzut la televizor, la o emisiune din Italia, că au vorbit despre pacientul 0. Este vorba despre un neamţ din Munchen care a avut treaba şi s-a tot plimbat în Lombardia. Acolo a apărut prima dată şi d-aia a devenit prima zonă roşie din Italia.
Au venit medicii din China şi împreună cu cei din Europa încearcă să găsească o soluţie. Numai că, aşa cum a spus medicul de care vorbeam, virusul a suferit mutaţii, e diferit de cel din China. D-aia acolo îl ţin sub control, iar în Italia încă nu s-a reuşit.
Până acum, italienii ştiu că trebuie să stea în case până la sfârştiul lui martie. Dar se pare că se va prelungi până la jumătatea lui aprilie. S-a descoperit că virusul a trăit şi 50 de zile aşa că foarte probabil se va prelungi rămânerea în case. Îţi trebuie un permis special să poţi circula liber. De exemplu, s-a decis ca într-un magazin de 6.000 de metri pătraţi să nu intre în acelaşi timp mai mult de 10 persoane", a povestit Caparco la Digi Sport Matinal.
Italia este ţara europeană cea mai afectată de pandemia de coronavirus
Italia a anunțat, vineri, un bilanț în creștere al epidemiei de coronavirus, cel mai grav de la începutul acestei crize: 250 de morți și 2.547 de cazuri noi de infectare în numai 24 de ore, după cum anunţă digi24.ro.
Numărul total al persoanelor care s-au îmbolnăvit în Italia este de 17.660, dintre care 1.266 au decedat, 1.439 s-au făcut bine , iar 1.328 de oameni sunt în stare gravă și critică.
Italia este pe locul doi în lume, după China, ca bilanț al epidemiei, dar este țara care înregistrează cel mai mare număr de cazuri (292,1) la un milion de locuitori.
Etichete: alessandro caparco , coronavirus , campionate suspendate , bilant italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...