Dan Lăzărescu n-a arbitrat mult, dar a fost un revoluţionar. Două întâmplări care demonstrează cum era
12.05.2020, 09:13Fostul arbitru internaţional Dan Lăzărescu a murit luni seară. A fost găsit căzut, în baie, iar medicii nu au mai putut face nimic. Avea doar 49 de ani!
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Lumea fotbalului este una atât de complicată, încât este greu să găseşti pe cineva despre care să nu poţi spune ceva de rău atunci când îi analizeze munca de-a lungul timpului. Totuşi, la Dan Lăzărescu era complicat să găseşti gafe majore. Nu că n-ar fi greşit şi el, că nimeni nu e perfect.
A arbitrat până la 35 de ani după care problemele grave cu spatele l-au determinat să renunţe.
Fostul central Constantin Zotta a arbitrat în echipă cu Lăzărescu la multe meciuri, iar unele i-au rămas în memorie. Dacă Dan nu ar fi fost un profesionist, atunci nu s-ar fi întâmplat ca atât Steaua, cât şi Dinamo să nu aibă nimic de comentat când era delegat la derby-uri.
Dan Lăzărescu a fost primul arbitru de linie de la noi care a dictat penalty
"Sunt pur si simplu bulversat! De când am aflat numai asta am în cap. Era prea tânăr, îmi pare extraordinar de rău! L-am apreciat pentru valoarea demonstrată ca profesionist şi am ţinut la el pentru calităţile sale umane. Dumnezeu să-L ierte!", a spus Constantin Zotta, fost coleg de brigadă cu Lăzărescu.
Din povestirile fostului "central", Dan era genul de "asistent" care îi dă linişte arbitrului. Pentru că greşelile sale erau rare. Iar uneori, Lăzărescu s-a dovedit chiar revoluţionar. Pare un cuvât mare, dar întâmplările confirmă că aşa a fost.
"A fost obligat să renunţe repede la arbitraj din cauza problemelor cu spatele, dar era unul extrem de bun. Un vizionar chiar. Mi-aduc aminte de un meci jucat la Bistriţa în care Dan a dictat de la margine penalty. A fost primul arbitru de linie de la noi care a dictat un penalty!
M-a luat prin surprindere, dar am mers pe mâna lui. Nici nu mai ştiu pentru cine a fost lovitura de la 11 metri, în cap mi-a rămas personalitatea de care a dat dovadă", şi-a amintit Zotta.
"Asistentul" Lăzărescu i-a cerut lui Zotta, acum aproape 20 de ani, să dea un cartonaş roşu
"Altă dată, primisem un meci în Liga a 2-a, cred că la Hunedoara. Urma să arbitrăm împreună un meci internaţional şi atunci ni se dădea înainte un joc considerat mai simplu. La Hunedoara nu era chiar aşa, dar era de liga secundă.
A semnalizat la un moment dat şi mi-a spus să-i dau cartonaş roşu unui jucător. Acum pare ceva obişnuit, dar la vremea aia nu era. Şi observatorul ne-a luat la rost după meci că nu se face aşa ceva, că faza era foarte departe de asistent, că mingea era în altă zonă .... I-am dat credit sută la sută şi la Comisie s-a dovedit că avea dreptate", a încheiat, vizibil afectat, Constantin Zotta.
Etichete: constantin zotta , dan lazarescu , dan lazarescu a murit , zotta lazarescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...