Exclusiv Cum se vede pandemia COVID-19 din Turcia: ”Ăsta nu mai e fotbal!” Ce spune Șumudică despre măsurile luate de autorități
14.03.2020, 21:12Marius Șumudică (49 de ani) a vorbit în exclusivitate pentru Digi Sport despre pandemia COVID-19 și despre cum se trăiește această criză mondială în Turcia. Gaziantep FK, echipa antrenorului român, a pierdut, scor 0-1, cu Alanyaspor, într-un meci jucat fără spectatori și în care jucătorii s-au gândit mai mult la coronavirus.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”În Turcia sunt cinci cazuri, toate în aceeași familie. Ăsta nu mai e fotbal, nu neapărat pentru că am pierdut eu. De trei zile se vorbește doar despre acest virus. Am 14 jucători străini cu familii în țări cu multe cazuri.
E greu așa. Nu poți să te concentrezi, ei au copiii și soțiile în Franța, în Belgia... Au vorbit numai despre coronavirus, despre meci deloc. Altfel, noi am dominat meciul cu Alanyaspor, doar că n-am băgat mingea în poartă”, a spus Șumudică, la Digi Sport Special.
Ce măsuri a luat Turcia pentru a evita răspândirea COVID-19
Antrenorul lui Gaziantep a vorbit și despre măsurile luate de turci pentru a ține sub control coronavirusul.
”Turcii au fost atenți în ceea ce privește legăturile externe. Au închis cursele aeriene cu 9 sau 10 țări, de două săptămâni. Au închis granițele cu Iran, cu Asia, probabil de asta nu s-a răspândit virusul.
E mobilizare generală din punctul ăsta de vedere. Se dezinfectează în cabine, în vestiare, în autobuze. Dar trebuie să fim atenți. Nu știu dacă îți dai 2-3 pufuri de dezinfectant pe mână și nu dai nu noroc e de ajuns. Din ce am citit, e mai amplu de atât”, a explicat ”Șumi”.
Marius Șumudică: ”Ar trebui oprit campionatul!”
Tehnicianul român a explicat că meciurile jucate în această perioadă și în aceste condiții, cu porțile închise, sunt complicate din punct de vedere al găsirii motivației.
”Atmosfera e de antrenament. Motivație nu e, spectatori în tribună nu sunt. Eu cred că ar trebui oprit campionatul. Și probabil că se va opri. Apoi, e dificil de făcut programul, cât le dai jucătorilor vacanță, mai ales că ești pe final de sezon.
Nu poți să încarci jucătorii, nu știu, de o asemenea problemă nu m-am mai lovit”, a mai zis Marius Șumudică.
Etichete: marius sumudica , gaziantep , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...