Cum l-a felicitat marele Pele pe Maradona de ziua lui: ”Te voi aplauda mereu”
articol scris de Digi Sport31.10.2020, 12:38
”Regele” Pele, legenda vie a fotbalului, l-a felicitat vineri pe ''marele său prieten'' Diego Maradona, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 ani, asigurându-l totodată pe argentinian că îl va susţine ''întotdeauna'', informează AFP.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Marele meu prieten Maradona, te voi aplauda mereu şi te voi susţine întotdeauna (...), ca tu să continui să zâmbeşti şi să mă faci şi pe mine să zâmbesc", a scris triplul campion mondial brazilian pe contul său de Instagram.
Pele, mesaj pentru Maradona de ziua lui
Acest mesaj, în spaniolă, portugheză şi engleză, este însoţit de o fotogafie cu Pele îmbrăcat în costum, alături de Maradona, care purta tricoul selecţionatei Argentinei, realizată înaintea unui meci amical al naţionalei "albiceleste" împotriva Italiei, pe 10 iunie 1987 la Zurich (Elveţia).
În urmă cu o săptămână, Maradona l-a felicitat pe Pele cu ocazia împlinirii vârstei de 80 ani, declarând că doreşte "să se alăture omagiului universal" pentru "a-i ura viaţă lungă regelui Pele".
Relaţiile dintre Pele şi Maradona nu au fost însă la fel de cordiale în trecut, când cei doi foşti jucători legendari şi-au disputat titlul de cel mai bun fotbalist din toate timpurile, reaminteşte AFP.
Ei au îngropat însă securea războiului în 2005, când brazilianul a fost invitatul de marcă al argentinianului la emisiune acestuia "'La noche del Diez'', în cursul căreia cei doi idoli ai fotbalului au făcut schimb de tricouri şi au jonglat mingea cu capul, spre încântarea fanilor.
AGERPRES.
Etichete: pele , diego armando maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Omul numit adesea „nașul vehiculelor electrice” are un avertisment pentru producătorii de...