Cine-i poate îndeplini visul cu Liga Campionilor lui Gică Hagi
articol scris de Digi Sport01.01.2024, 09:55
Gică Hagi (58 de ani) și-a împlinit un vis de când Viitorul a devenit Farul, a câștigat titlul în sezonul trecut, iar acum ”Regele” vrea să treacă la nivelul următor: Liga Campionilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pentru moment, Farul se află pe locul 6 în SuperLiga, cu 30 de puncte și trage din greu pentru a nu rata play-off-ul, dar echipa de fotbal feminin a clubului are alte perspective.
Galerie Foto
Echipa de fotbal feminin a lui Farul țintește spre Liga Campionilor
Echipa ”Marinarilor” se află la primul sezon în Liga 1, dar țintește direct la cununa cu lauri și mai apoi la prezența în Liga Campionilor.
”Am reușit promovarea după un singur sezon în Liga 2 Feminin, iar acest lucru cred că reflectă în totalitate implicarea pe care o avem și în acest segment.
Bineînțeles că nu ne mulțumim cu atât și, deși suntem la primul sezon în Superliga Feminină, ne-am propus ca obiectiv titlul de campioană.
Obiectivul propus ne-a determinat, bineînțeles, să schimbăm radical lotul după promovare și am reușit să aducem la Constanța nume importante din fotbalul feminin românesc și nu numai.
Firește, vom încerca apoi și o calificare în Champions League”, a dezvăluit Tiberiu Curt, vicepreședintele celor de la Farul, potrivit ziuaconstanța.ro.
Galerie Foto
Cine e Raluca Sârghe-Simes, femeia care-i poate împlini visul lui Hagi în 2024: Liga Campionilor
Farul a achiziționat mai multe jucătoare de valoare, precum Laura Rus (atacant), Olga Iordăchiuși (mijlocaș ofensiv), Ioana Bortan (mijlocaș, căpitanul naționalei României), Mirela Pop-Ganea (portar) și Androniki Michalopoulou (fundaș sau mijlocaș dreapta, componentă a naționalei Greciei).
De asemenea, s-a ajuns la un acord pentru prelungirea contractelor cu căpitanul echipei, Andreea Laiu, care este și antrenor secund, precum și cu prima marcatoare a formației, Nicoleta Deca, cea care a înscris peste 50 de goluri în ultimul sezon. Noutăți au fost la nivelul băncii tehnice, Raluca Sârghe-Simes fiind antrenoarea principală de la Farul.
”N-a fost greu să mă decid în privința venirii la Farul. În spatele acestui proiect, sunt oameni puternici, de valoare, care încearcă să dezvolte fotbalul feminin.
M-a atras proiectul în sine. Antrenamentele decurg foarte bine, fetele sunt tare dornice de afirmare, de cunoaștere și de confirmare. Am adus destul de multe jucătoare, încercând să facem o balanță în lot între cele experimentate și cele tinere. Cred că vom face o treabă bună și, în final, Doamne ajută să câștigăm și campionatul“, declara Raluca Sârghe-Simes pentru Farul TV, în vară.
În acest moment, echipa de fotbal feminin de la Farul se află pe locul 3 în clasament, cu 23 de puncte, iar lider este Poli Timișoara, cu 32 de puncte, astfel că misiunea trupei din Constanța este extrem de dificilă.
Fostă internațională a României, Raluca Sârghe-Simes a evoluat ca jucătoare la Clujana Cluj și Olimpia Cluj, cu care a câștigat opt titluri de campioană, apoi a jucat în Turcia, unde a obținut alte cinci titluri de campioană.
După o primă experiență ca antrenoare la Konak Belediyespor, Raluca Sârghe-Simes a pregătit de la începutul acestui an formația Carmen București, cu care a încheiat campionatul trecut pe locul 3 și a câștigat apoi Cupa României, chiar împotriva campioanei Universitatea Cluj.
”Am venit la Farul cu pași repezi și cu idei clare. Vrem să câștigăm campionatul. Cu unele dintre actualele mele eleve am fost colegă, pe altele le-am avut adversare, iar pe altele le-am antrenat și în altă parte. În prima ligă va fi greu, pentru că multe echipe s-au întărit.
Valoarea fotbalului feminin a crescut, în ultimul timp meciurile s-au jucat de la egal la egal, ceea ce ajută la dezvoltarea acestui sport. Dar noi suntem pregătite pentru orice. Avem suporterii aproape și sper să nu-i dezamăgim.
Dorim să câștigăm campionatul, iar fanii să fie mândri și de noi, precum de echipa de băieți, care a luat titlul în prima ligă“, a mai spus Simes.
Etichete: gica hagi , raluca simes , farul fotbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...