Chiriţă confirmă spusele lui Cornel Dinu: "L-am sunat să intervină pentru Reghe"
05.02.2013, 15:35UPDATE 16:50 Intrat în direct la Fotbal Club, Iulian Chiriță a reconfirmat versiunea conform căreia l-a rugat pe Cornel Dinu să intervină pe lângă niște sârbi, după ce finul său Laurențiu Reghecampf l-a rugat să facă acest lucru.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
“Ce este adevărat este că l-am sunat pe Cornel Dinu ca să intervină în această poveste. L-am sunat ca urmare a unui telefon pe care l-am primit de la Laurențiu Reghecampf, care mi-a spus exact ce a declarat Cornel Dinu în presa de azi. Este adevărat, m-a sunat ca să intervină la sârbi”, a spus fostul fotbalist al Rapidului și al lui Dinamo.
Chiriță a spus că i-a pus în contact pe cei doi, după care nu s-a mai implicat deloc în această afacere:
“Eu nu știu ce s-a întâmplat la meci, dar el mi-a zis să-l sun pe Cornel Dinu că are niște probleme și să intervină Cornel Dinu, că este cunoscut și poate să-l ajute. Eu i-am pus în contact pe cei doi. Ei doi au vorbit, eu din ziua aia n-am vrut să mai știu nimic, nu m-a mai interesat nimic. N-am făcut altceva decât să-i pun în contact. Ce știu eu ce probleme avea, ce se putea întâmpla. Eu discutam cu el despre una, despre alta, dar nu vreau să intru în amănunte. Eu n-am vorbit cu Laurențiu de șase-șapte ani, însă nu există să fi pierdut bani la mine la restaurant. Ca să pierzi ceva, trebuie să bagi înainte! Probabil i-a îngropat fără să spună cuiva unde i-a pus!
S-o lase mai ușor cu ajutorul, că n-am avut mare ajutor din partea lui, cum n-am avut nici din partea altcuiva. Tot ce s-a scris este adevărat. Mai mult nu vreau să spun. Este adevărat că l-am sunat pe Cornel Dinu ca să intervină în treaba asta. Laurențiu ma rugat deoarece știa că eu aveam relație apropiată cu Cornel Dinu, dar mi-a zis doar că are niște probleme cu niște sârbi”. , a încheiat Iulian Chiriţă la Fotbal Club, la Digi Sport.
Fostul jucător Iulian Chiriţă, naşul de la prima cununie a lui Laurenţiu Reghecampf, a confirmat declaraţiile lui Cornel Dinu, potrivit cărora actualul antrenor al Stelei ar fi primit o sumă de bani când era fotbalist, pentru a aranja un meci contra echipei Bayern Munchen.
"Am confirmat aseară şi o spun şi acum, că ceea ce a spus domnul Cornel Dinu este adevărat. Problema este că nu aveam cum să ocolesc acest adevăr. Din păcate este implicată o persoană pe care am cununat-o şi i-am botezat copilul. Mi-ar fi plăcut să fie vorba despre altcineva, nu despre el şi îmi pare extrem de rău", a spus Chiriţă pentru Sport Total FM.
Iulian Chiriţă a afirmat că nu înţelege de ce Laurenţiu Reghecampf nu răspunde acestor acuze. "Se vede că nu vrea să intre în acest scandal, dar trebuia să vorbească despre alte lucruri care-l presează acum nu despre asta. Nu ştiu cine îl sfătuieste sau nu, dar mă gândesc că de ce nu iese să pună stop la toate aceste acuze. Nu înţeleg de ce a tăcut şi tace şi acum. El este singurul care poate lămuri toate aceste discuţii! De la Olăroiu încoace este singurul care a făcut Steaua să joace aşa, iar miile de oameni care vin acum la stadion se datorează numai lui", a completat Chiriţă.
Fostul jucător al echipelor Rapid şi Dinamo a precizat că de la 1 ianuarie a semnat un contract cu o firmă de impresariat din Spania şi se va ocupa de descoperirea tinerelor talente. "De la 1 ianuarie am semnat cu o firmă de impresariat din Mallorca, un prieten m-a prezentat, au văzut ceea ce am făcut în trecut şi m-au făcut reprezentant pe Catalunia unde încerc să găsesc tinere talente. Dacă voi reuşi ceva în această meserie rămâne de văzut, dar cum m-am descurcat până acum aşa mă voi descurca şi de acum încolo. Din păcate trecutul meu încă îmi provoacă mult rău.", a completat Chiriţă.
Meciul la care face referire Dinu este cel din data 21 septembrie 2002, disputat la Munchen, în etapa a VI-a a 1.Bundesliga, Bayern-Energie, scor 3-1 (1-1). Reghecampf a evoluat în acea partidă 66 de minute, fiind înlocuit la scorul de 2-1. (foto jos - cu Roy Makaay)
Etichete: reghecampf cornel dinu , scandal reghecampf dinu , iulian chirita cornel dinu , chirita confirma spusele lui dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...