Ce a spus Mircea Lucescu după ce atacul cu rachete al Rusiei a avut loc lângă baza celor de la Dinamo Kiev
articol scris de Digi Sport24.11.2022, 15:35
În cursul zilei de miercuri, Rusia a atacat din nou cu rachete Ucraina, iar exploziile au avut loc în apropierea bazei de pregătire a celor de la Dinamo Kiev.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma celor întâmplate, locuitorii din zonele afectate s-au confruntat cu problemele în ceea ce privește energia electrică, apa, căldura şi internetul pentru câteva ore.
Ce a spus Mircea Lucescu după ce unul dintre atacurile Rusiei a avut loc lângă baza celor de la Dinamo Kiev
La o zi după nefericitul eveniment, Mircea Lucescu a oferit primele declarații. Antrenorul român a spus că nu îi este frică de atacurile Rusiei și a avut puterea să glumească spre finalul intervenției sale.
"Dacă nu eram bine, se auzea deja. E totul ok. Mai avem puţin, sâmbătă şi miercuri şi terminăm. De ce să îmi fie frică? Doar n-o să cadă chiar pe mine o rachetă. Din păcate, lucrurile stau în felul ăsta. Au fost opt ore de întrerupere a curentului electric.
Bineînţeles că şi cu căldura au fost probleme. Şi-au revenit după-aia. Cel mai rău a fost că s-au întrerupt şi emisiunile de la televiziune şi nu am văzut meciurile de la Mondial. În rest, sunt bine”, a spus Mircea Lucescu, potrivit AS.ro.
Galerie Foto
Jucători de la Dinamo Kiev s-au rănit în timp ce încercau să se adăpostească de atacurile cu rachete ale ruşilor
Conform informaţiilor primite de la Kiev, 21 dintre cele 31 de rachete lansate de ruşi asupra capitalei Ucrainei au fost interceptate de apărarea antiaeriană, însă celelalte au explodat la sol. "A fost cel mai mare atac din istorie", a declarat, citat de digi24.ro, Volodimir Kudrițki, șeful Ukrenergo, operatorul național de transport al energiei electrice din această țară.
Printre cei care au avut de suferit în urma atacurilor lansate de ruşi sunt şi câţiva jucători de la Dinamo Kiev, care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut în timp ce încercau să se adăpostească de teama exploziilor.
"Un bloc de locuinţe, autostrada Odesa-Kiev, pe porţiunea de la intrarea în Kiev, termocentrale, staţii de pompare a apei şi relee TV şi de telefonie mobilă au fost lovite de aceşti descreieraţi care nu au niciun Dumnezeu. Trei dintre exploziile produse în aer au fost atât de aproape de baza noastră de pregătire încât sperietura a fost foarte mare.
Jucătorii care se aflau pe teren, la antrenament, au fugit spre adăpost, spre hotelul din bază, dar unii au căzut pe gheaţă şi s-au lovit suficient de tare pentru a necesita îngrijiri medicale", a explicat pentru Digi Sport Arcadie Zaporojanu, unul dintre colaboratorii antrenorului Mircea Lucescu.
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , atacuri rusia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...