A murit profesorul Ion V. Ionescu. A jucat patru finale cu Poli Timișoara în Cupa României

• Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1

• Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1

Născut la 2 mai 1936, la Rudna (jud. Timiş), profesorul Ion V. Ionescu a fost jucător la Politehnica Timişoara, Progresul Sibiu, Sportul Studenţesc şi Dinamo Obor. S-a retras devreme din cariera de jucător, din cauza unei accidentări.

Profesorul Ion V. Ionescu a murit. A condus Poli Timișoara în 6 mandate, a jucat 4 finale ale Cupei României și a câștigat una

Câştigarea Cupei României din 1980, urmată de eliminarea marelui Celtic Glasgow din Cupa Cupelor rămân momente de referinţă în istoria fotbalului timişorean şi bănăţean.

A fost şi tehnicianul care a promovat clubul pe prima scenă în anii 1973 şi 1987. A mai antrenat Jiul Petroşani, CSM Reşiţa, UTA, CFR Timişoara, Aurul Brad, Corvinul Hunedoara, Sportul Studenţesc şi Progresul Bucureşti. Recent a fost desemnat cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, primind în anii trecuţi aceeaşi recunoaştere şi din partea Timişoarei. De asemenea a publicat mai multe lucrări de specialitate. Avea 88 de ani, iar starea sa de sănătate se înrăutăţise în ultima perioadă.

”Aseară, la ora 22, prof. Ion V. Ionescu, legendarul antrenor de fotbal, a plecat la Domnul. Împlinise 88 de ani la 2 mai.

Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 15, la cimitirul din Calea Șagului.

Dumnezeu să vă odihnească, domnule profesor.

***

Ion V. Ionescu s-a născut la 2 mai 1936, la Rudna (județul Timiş). (”V.”, pentru a fi deosebit de Ion Ionescu, fostul atacant al Rapidului campion în ‘67).

A jucat fotbal, fără a evolua în eşalonul întâi. A început la copiii lui Poli, pe când avea doar 9 ani, în 1945, anul de sfârşit al celui de-Al Doilea Război Mondial. A rămas la Poli timp de un deceniu, parcurgând toate etapele centrului juvenil, jucând mijlocaş dreapta în sistemul WM, şi prinzând chiar un meci la echipa de seniori, într-un amical cu Flamura Roşie UTA, în 1954, când l-a marcat pe legendarul Petschowski! Cum era greu să se impună în valoroasa echipă pe care o aveau atunci studenţii timişoreni, în 1955 pleacă la Progresul Sibiu, jucând apoi la două cluburi din Capitală, Ştiinţa (ulterior Sportul Studenţesc) şi Victoria (nicio legătură cu gruparea cu acelaşi nume, din anii ’80). La doar 24 de ani, în 1960, din cauza unei accidentări, se retrage.

Cum tocmai absolvise Academia Naţională de Educaţie Fizică, specializarea Fotbal, din Bucureşti, revine la Timişoara şi devine antrenor. La Ştiinţa, denumirea de-atunci a lui Poli. Direct secund la seniori, în D1, cu Eugen Mladin principal! La doar 24 de ani! Tot atunci este numit şi asistent la Facultatea de Educaţie Fizică din Timişoara, la specializarea Fotbal, unde va activa, cu unele întreruperi, până în 2006, când se va retrage cu titlul de profesor universitar.

... În 1972 revine la Poli, ca principal al echipei mari. Avea 36 de ani. Alb-violeţii căzuseră din elită în urmă cu cinci ani şi nu reuşeau nicicum să promoveze. Vor reuşi acum, chiar în primul an de B cu I. V. Ionescu principal, după un celebru 1-0 cu FC Bihor, meci în care marele stadion al Timişoarei a fost arhiplin. Atunci s-au pus bazele “legendei Jackie”. După încă un sezon, în 1974, ajunge în finala Cupei României, dar pierde contra Jiului. În acel an este secund la naţionala studenţească a României, care câştigă Campionatul Mondial Universitar din Franţa. În anul următor pleacă de la Poli, după ce pusese pe picioare o echipă care va deveni emblematică pentru istoria fotbalului timişorean.

... Revine la Poli în 1979 şi urmează a doua perioadă de vârf. Câştigă Cupa României chiar în acel sezon, după finala cu Steaua. Vine apoi participarea în Cupa Cupelor şi este eliminată Celtic. În anul următor se califică din nou în finala Cupei României. Pleacă de la Poli, dar va reveni în 1982. Pleacă din nou, după scurt timp, echipa retrogradând la finalul acelui sezon, pe care ”Jackie” nu-l termină pe bancă.

Antrenează Corvinul, într-o vreme în care hunedorenii păstrau din forţa pe care le-o dăduseră Mircea Lucescu. În acel sezon, 1985/86, corviniştii vor impune celebra “normă” de trei goluri pe meci jucat acasă. În 1986 revine la Poli, care tocmai căzuse din A şi o repromovează.

Urmează celebra victorie cu Dinamo, din 8 noiembrie 1987.

În 1989, chiar anul care va aduce Revoluţia, are prima experienţă ca tehnician în spaţiul extracarpatic. Chiar în Capitală, la Sportul Studenţesc, care nu mai era însă fantastica echipă a lui Gheorghe Hagi şi… Nicu Ceauşescu. Se întoarce la Corvinul, dar pleacă după un scandal-monstru, refuzând cedarea meciului cu Universitatea Craiova. Revine, din nou, la Poli. Reuşeşte un loc 5 în Divizia A, la egalitate de puncte cu locul 3, şi califică din nou echipa în finala Cupei României, pierzând la penalty-uri în faţa Stelei. Participă în Cupa UEFA, unde dă piept cu cel mai mare nume al fotbalului mondial intercluburi, Real Madrid: 1-1 la Timişoara, 0-4 pe Santiago Bernabeu. Practic, aceasta va fi ultima performanţă din istoria clubului.

Aşadar, a avut nu mai puţin de… şase mandate la cârma lui Poli. Şi este antrenorul cel mai titrat din istoria alb-violeţilor!

A lansat jucători precum Păltinişanu, Jivan, M. Giuchici, Coraş, Duckadam, Iosif Rotariu, Stoicov, S. Vlaicu, Hanganu, C. Liţă şi Luţu. Dar lista e mult mai lungă: în jur de (conform statisticilor sale) 150 de jucători promovaţi în Divizia A!!...”, au titrat cei de la sspolitehnica.ro

Etichete: jackie ionescu , ion v ionescu a murit

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News