"Eu am tăiat frânghia". Văduva lui Gary Speed, mărturii cutremurătoare, la 7 ani de la sinuciderea soţului
18.09.2018, 10:57În noiembrie de împlinesc 7 ani de când Gary Speed s-a sinucis, spânzurându-se în garajul propriei case, iar văduva fostului fotbalist galez, Louise Speed, nu a depăşit complet momentul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Povestea tragică a veţii şi morţii lui Gary Speed a fost spusă într-o nouă carte, iar Louise a oferit amănunte teribile din dimineaţa în care a descoperit că soţul ei şi-a pus capăt zilelor.
"Seara dinainte am fost la nişte prieteni. A fost prima oară când le-am permis băieţilor noştri să stea acasă cu nişte prieteni, în timp ce eu şi Gary am ieşit. Simţeam că au ajuns la vârsta la care pot fi lăsaţi singuri.
A doua zi, dimineaţă, totul s-a transformat într-un film horror. Am fost cea care l-a găsit, cea care a trebuit să-l dea jos, să taie frânghia. Din păcate, Ed (unul dintre copii - n.r.) a văzut ceea ce a făcut tatăl său", şi-a amintit Louis, în cartea "Gary Speed: Unspoken - The Family's Untold Story".
Deşi au trecut aproape 7 ani de la tragicul eveniment, Louise Speed spune că îi este greu să-l ierte pe fostul său soţ, care avea 42 de ani când s-a sinucis.
"E ceva pentru care mi-e greu să-l iert pe Gary. Noi am fost cei care au fost nevoiţi să pună lucrurile cap la cap. Ceea ce a făcut a fost grotesc. Toată lumea întreabă de ce a făcut-o, iar eu nu am răspunsuri", a conchis Louise Speed.
Etichete: gary speed , sinucidere gary speed , louise speed
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...