Jenni Hermoso a luat imediat decizia, după ce a aflat sentința dată în procesul "sărutului forțat"
articol scris de Digi Sport21.02.2025, 13:20
Jenni Hermoso va face apel la decizia instanţei, care l-a condamnat pe fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, la plata unei amenzi pentru agresiune sexuală, în urma sărutului forţat din august 2023, dar l-a achitat de infracţiune de constrângere.

SuperLiga: Rapid - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1
Jenni Hermoso a decis să depună apel în procesul "sărutului forțat"
Galerie Foto
"Este intenţia sa să facă apel", a declarat avocatul Angel Chavarria, la o zi după ce şi Rubiales anunţase că va ataca hotărârea justiţiei.
În cursul procesului fostului conducător al RFEF, care s-a derulat luna aceasta, Jenni Hermoso a reafirmat că nu şi-a dat acordul pentru a fi sărutată de Rubiales pe buze, la ceremonia de premiere a Cupei Mondiale din 20 august 2023, de la Sydney, după ce Spania a câştigat trofeul în finala cu Anglia.
În timpul audierii sale, Luis Rubiales, care a condus RFEF din mai 2018 până la momentul incidentului, a rămas fidel poziţiei sale, declarându-se ''absolut sigur'' că Jenni Hermoso şi-a dat acordul să o sărute pe buze.

Un expert în cititul pe buze, angajat de apărare, a apreciat că Rubiales a solicitat consimţământul fotbalistei, dar a precizat că nu este în măsură să spună dacă Hermoso a răspuns.
Parchetul ceruse doi ani şi jumătate de închisoare pentru Rubiales, un an pentru agresiune sexuală şi un an şi jumătate pentru coerciţie.
Jenni Hermoso, vedeta naționalei Spaniei
Galerie Foto
Etichete: spania , proces , luis rubiales , jenni hermoso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Mai multe rânduri de aplauze s-au auzit în momentul în care președintele ucrainean Volodimir...