Dinamo, campioană la sabie! Dolniceanu, Sârbu și Teodosiu au învins Steaua
19.10.2014, 13:25Cu un parcurs excelent în Superligă, Steaua și Dinamo s-au întâlnit duminică în finala Campionatului Național de Sabie. “Alb-roșii” au pornit ca din tun reușind să își creeze un avantaj consistent încă din startul partidei. Cu Dolniceanu, Sârbu și Teodosiu în mare formă dinamoviștii s-au impus scor 45-39.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Am știut că ne așteaptă un meci foarte greu, a fost un turneu dificil, dar, din fericire, noi astăzi am fost mai buni și am reușit să câștigăm. Probabil că experiența echipei noastre a făcut diferența. Ne cunoaștem bine de la lot, suntem prieteni, dar pe teren e altceva, fiecare luptă pentru el și pentru echipa lui. Rivalitatea însă nu este chiar atât de mare ca la fotbal", a declarat Dragoș Sârbu, component al echipei Dinamo.
"Suntem omogeni, avem trei jucători la lot față de Steaua, care îl are doar pe Badea. Doar în disputele cu el am avut unele dificultăți, în rest nu am avut probleme. Noi știam că vom câștiga, am tratat acest meci ca pe un antrenament mai intens și ne-am atins obiectivele. Ne propunem să rămânem și la anul tot pe primul loc", este de părere Tiberiu Dolniceanu de la Dinamo.
Prestația excelentă a lui Alin Badea doar a limitat proporțiile scorului final.
"Noi am făcut mult mai multe greșeli decât ei și am avut unele probleme, dar le vom analiza și trebuie să le corectăm pentru anul viitor, când vrem să ieșim noi campioni", a concluzionat Mihai Cruțu, vicecampion național cu Steaua.
Finala a fost urmărită din tribune și de președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu.
"A fost o finală cu un ritm bun, cu decizii tactice de calitate. Dinamo a meritat victoria, au un lot mai omogen, cu mai mare expereință. Cred însă că și steliștii vor crește în timp, în următorii ani, iar balanța se va echilibra. Mă bucur că au venit mulți tineri la sală, mulți copii, iar asta ne încurajează și pe noi. Trebuie să urmăm toți pașii, să susținem performanța și vom avea rezultate mai departe", crede Mihai Covaliu, fost campion olimpic la scrimă.
Etichete: dinamo campioană , dinamo campioana la sabie dolniceanu sarbu si teodosiu , campionatul national de sabie , dolniceanu campion national 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...