Galerie Foto Victorie entuziasmantă! România a revenit și a câștigat cu Samoa, grație unui eseu reușit pe final
18.11.2017, 21:19Naţionala de rugby a României a învins Samoa cu scorul de 17-13 (3-10), într-un meci test disputat sâmbătă seara pe Stadionul naţional "Arcul de Triumf" din București.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În faţa a 6.000 de spectatori, cele două naţionale, angrenate în procesul de calificare la Cupa Mondială din 2019 din Japonia, s-au întâlnit pentru a doua oară, prima întâlnire, din 1989, încheindu-se tot cu victoria "Stejarilor" cu 32-24.
Prima parte a întâlnirii a fost una echilibrată, cu un joc de uzură care a pus la încercare, pe rând, defensiva ambelor echipe, dar şi cu faze ofensive electrizante în cele două sensuri.
Galerie Foto
Oaspeţii au intrat în joc în forţă, mobilizaţi probabil şi de dansul "războinic" Siva Tau pe care l-au executat înainte de fluierul de start al meciului, şi în minutul 5 au ratat, prin Tim Nanai Williams, o lovitură de penalitate.
"Stejarii" au reuşit să tempereze atacurile samoanilor, iar în minutul 17, Florin Vlaicu a deschis scorul dintr-o lovitură de penalitate, ratând o alta în minutul 22, dar jucătorii din Pacific au egalat, prin acelaşi procedeu, în minutul 35, prin Nanai Williams.
Scorul la pauză a fost însă 10-3 pentru oaspeţi care au izbutit un eseu, în minutul 38, la capătul unui mol rulant extrem de percutant, transformat de acelaşi Williams.
Mitanul secund a fost de-a dreptul dramatic, samoanii încercând să se desprindă pe tabela de marcaj, românii forţând egalarea şi întoarcerea rezultatului.
În minutul 42, Florin Vlaicu a ratat o nouă lovitură de penalitate, ceea ce nu s-a întâmplat cu adversarii tricolorilor care în minutul 49, tot prin Nanai Williams, au mai pus 3 puncte pe tabelă.
"Stejarii" au luat cu asalt terenul jucătorilor din Pacific, izbindu-se însă de o apărare foarte solidă şi agresivă, dându-se placaje dure şi de-o parte şi de alta.
Cu toate acestea, în minutul 58, după un efort colectiv la capătul unei faze prelungite de atac Andrei Rădoi a izbutit primul eseu al românilor, transformat de Vlaicu, diferenţa reducându-se la trei puncte. Acelaşi Vlaicu a trecut pe lângă egalare în minutul 65 când a ratat o a treia lovitură de pedeapsă, ca peste alte 8 minute, încurajaţi frenetic din tribune, românii să reuşească eseul victoriei prin Ionel Badiu, transformat de Vlaicu.
România a câştigat astfel cu 17-13 şi aşteaptă cu încredere confruntarea de săptămâna viitoare cu Tonga, o victorie putând urca naţionala antrenată de galezul Lynn Howells pe locul 13 în ierarhia mondială, în prezent românii fiind pe 15.
Înaintea debutului partidei de sâmbătă a fost ţinut un minut de reculegere în memoria medicului echipei României, Octavian Câmpian, care a încetat din viaţă vineri dimineaţa, la doar 41 de ani.
Echipele:
România: 1. Mihaiţă Lazăr (Castres), 2. Andrei Rădoi (Timişoara Saracens), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johann Van Heerden (CSM Ştiinţa Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Colomiers), 6. Andrei Gorcioaia (Massy), 7. Mihai Macovei (căpitan; Colomiers), 8. Stelian Burcea (CSM Bucureşti), 9.Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 12. Sione Fakaosilea (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM Bucureşti), 14. Fonovai Tangimana (Timişoara Saracens), 15. Marius Simionescu (Timişoara Saracens).
Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17. Ionel Badiu (Timişoara Saracens), 18. Alexandru Gordaş (CSA Steaua), 19. Ionuţ Mureşan (Timişoara Saracens), 20. Vlad Nistor (Albi), 21. Tudorel Bratu (CS Dinamo), 22. Jack Umaga (Timişoara Saracens), 23. Robert Neagu (CSA Steaua).
Samoa: 1. Jordan Lay (Steamers), 2. Motu Matu'u (Gloucester), 3. Donald Brighouse (Otago), 4. Faatiga Lemalu (Saracens), 5. Chris Vui (căpitan; Bristol), 6. Piula Faasalele (Toulouse), 7. Jack Lam (Bristol), 8. Ofisa Treviranus (London Irish), 9. Dwayne Polataivao (Northcote), 10. Tim Nanai Williams (Chiefs), 11. David Lemi (Bristol), 12. Reynold Lee-Lo (Cardiff Blues), 13. Kieron Fonotia (Ospreys), 14. Paul Perez (VC) (Toulouse), 15. AhSee Tuala (Northampton).
Rezerve: 16. Manu Leiataua (Bayonne), 17. James Lay (Bay of Plenty), 18. Hisa Sasagi (Otago), 19. Brandon Nansen (North Harbour), 20.Maurie Faasavalu (Oyonnax), 21. Melani Matavao (Aana Chiefs), 22. JJ Taulagi (Exeter), 23. Alapati Leiua (Exeter). AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea)
Agerpres
Etichete: romania rugby , rugby romania , romania - samoa , foto romania , victorie romania rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...