Campioana Europei la rugby vrea să plece din Franța și să joace în campionatul Angliei
21.01.2016, 20:09Campioana Europei la rugby, Toulon, ia în serios înscrierea în campionatul Angliei, dorind să plece din Franța. Patronul grupării de la Mediterana a luat deja legătura cu șefii English Premiership, după divergențele cu organizatorii campionatului francez privind bugetul de salarii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mourad Boudjellal, patronul lui Toulon, a declarat că a discutat deja despre posibilitatea ca echipa sa să se alăture campionatului englez, iar L’Equipe îl citează cu o declarație în care spune: “Am trimis deja o primă scrisoare. Dacă așa ceva nu e posibil în sezonul viitor, poate în următorul. Pentru englezi ar fi un mare plus de valoare. Iar eu sunt serios cu cererea mea.”
Toulon încearcă în acest sezon să stabilească un nou record de victorii consecutive în Rugby European Championship, patru, având cea mai bine plătită echipă din lume, care-i include pe Bryan Habana, Matt Giteau, Leigh Halfpenny, Quade Cooper, Juan Martin Fernandez Lobbe,Duane Vermeulen și Steffon Armitage.
Șefii Top 14, campionatul Franței, intenționează limitarea bugetului de salarii în Hexagon, pentru a micșora discrepanțele dintre echipe, ceea ce l-a nemulțumit pe Boudjellal, mai ales că Toulon e pe profit de mai bine de șase ani.
Și Mark McCafferty, directorul executiv al Premiership Rugby a confirmat că a primit o scrisoare de la Toulon, dar a spus că e prea devreme să își exprime o părere, mai ales că o eventuală propunere de primire a francezilor trebuie discutată cu cele 12 formații din prima ligă a Angliei.
Etichete: toulon rugby , toulon anglia , toulon franta , toulon europa rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...