Simona Halep, invitată să-l susțină pe David Popovici la Europenele de natație de la Otopeni
articol scris de Digi Sport09.07.2022, 15:32
Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) s-a declarat impresionată de performanțele realizate de către înotătorul David Popovici (17 ani).
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
David Popovici, "pe val" la Campionatele Europene pentru juniori de la Otopeni
După ce a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta (la 100 și 200 de metri liber), David Popovici impresionează și la Europenele de la Otopeni.
Vineri, David Popovici a luat a treia medalie de aur la Europenele de la Otopeni, în proba de 50 de metri liber, stabilind și un nou record.
Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație, a anunțat că Simona Halep ar putea să asiste la finala probei de 100 de metri liber, de duminică, în care David Popovici e mare favorit.
“O așteptăm cu mare drag. Ne-ar bucura dacă ar putea ajunge. Eu fac toate demersurile ca ea să vină la această finală. Totul ține însă și de programul ei.
Până acum, mă declar mulțumită și vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și s-au implicat în organizarea acestei competiții, de la voluntari până la oficiali”, a precizat Camelia Potec.
Pregătirea fizică, secretul lui David Popovici. Dezvăluirile specialistului care a ajutat-o și pe Simona Halep
Preparatorul fizic al lui David Popovici este Dragoș Luscan (34 de ani), cel care a mai colaborat cu Simona Halep, Cristina Neagu sau Horia Tecău.
Luscan deține masterate în pregătire fizică și în nutriție și lucrează ca preparator fizic la CSM București.
Specialistul în pregătire fizică a început colaborarea cu David Popovici acum patru ani. Dragoș Luscan consideră că mentalitatea este punctul forte al lui Popovici.
"Am început acum patru ani, în urma unui cantonament. M-am întâlnit cu David, am făcut multe exerciții. Am lucrat cu foarte mulți copii și, dintre ei, iată că David a reușit să meargă mai departe. Ne-am mai întâlnit în diverse ocazii, când a mai avut câte o accidentare, apoi relația a început să se consolideze și să lucrăm într-un mod cât mai profesionist.
După semifinala de la 100 de metri, erau înotători din alte țări care veneau să vorbească cu el, să le explice cum a reușit să înoate atât de bine. Le povestea atât de bine, i-am zis “David, la un moment dat, poți să fii un profesor foarte bun”.
Când l-am cunoscut, avea părul lung, era exotic. David era un copil care era pregătit pentru înot, încă de la început s-a simțit că are o mentalitate pentru performanță. Acesta este punctul lui forte dintotdeauna. Reușește să dea răspunsurile bune, potrivite. Am crescut împreună.
Am niște teste pe care i le-am făcut de-a lungul timpului, probabil le voi prezenta în teza mea de doctorat sau într-o carte. Poți să faci toate antrenamentele, dar dacă nu ești suficient de puternic, dacă n-ai un timp de reacție cât mai bun, să ai o putere cât mai mare când ai întoarcerea, să împingi în picioare", a spus Dragoș Luscan, într-un interviu pentru Pro TV.
Etichete: simona halep , natatie , camelia potec , otopeni , david popovici , campionatele europene de natatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...