Dani Pedrosa rămâne la Honda până în 2018. Alţi trei sportivi din Moto GP şi-au stabilit viitorul
19.05.2016, 13:19În săptămâna premergătoare Grand Prixului MotoGP de la Mugello au fost confirmate nu mai puţin de 4 nume noi pe lista de start din 2017.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Seria a fost deschisă de către spaniolul Dani Pedrosa. Acesta va ramane la Honda Repsol până în 2018, în ciuda faptului că presa iberică l-a plasat, voit sau nu, pe filera Yamaha Movistar.
Dani se află în cel de al 11-lea sezon consecutiv la clasa mare, cu echipa oficială HRC, iar în Italia va lua startul cu numărul 250 în Campionatul Mondial.
La doar câteva ore distanţă s-a anunţat prelungirea contractului şi pentru Andrea Dovizioso. Decizia luată de către cei din departamentul Corse a fost destul de complicată, iar gafele lui Andrea Iannone din Qatar, Argentina şi Franţa au fost decisive. Tot răul spre bine însă. Managerul lui Iannone nu a stat degeaba şi i-a pus italianului pe masă un contract pe doi ani cu teamul oficial Suzuki.
Întelegerea este pe doi ani, însă momentan nu se cunoaşte numele colegului său. Iannone se va duce să acopere golul apărut după plecarea lui Maverick Vinales.
Deasupra fostul campion Moto3 plana un mare semn de întrebare. Dispariţia acestuia a făcut imediat lumină pe grila de start. Vinales va concura în 2017 şi 2018 la Yamaha Movistar, alături de Valentino Rossi.
Următoarea etapă din MotoGP se va desfăşura în acest week-end la Mugello, în direct şi în exclusivitate pe Digi Sport 2.
Etichete: pedrosa , pedrosa honda , nou contract pedrosa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...