VIDEO "U" Cluj - Pandurii 0-3. Oamenii lui Grigoraș s-au desprins în repriza a doua
Pandurii a intrat în vacanţă cu o victorie la ultima reprezentaţie în Liga 1. Trupa lui Grigoras s-a impus cu 3-0 pe terenul "Șepcilor Roşii", deja salvate de la retrogradare.
U Cluj a avut prima ocazie mare a partidei în minutul 3, când Stanca a respins în bară lovitura de cap a lui Abrudan. În minutul 36, şutul lui Elton da Silva, de la 18 metri, s-a dus în transversală.
Primul gol a venit după 3 minute din repriza secundă, când şutul lui Şendroiu a fost deviat în propia poartă de Abrudan (48). În minutul 55, Dos Santos a dublat avantajul gorjenilor din pasa lui Di Stefano. În al treilea minut al prelungirilor, Breveeld a trimis în bară, iar apoi Erico a stabilit scorul final la Cluj, 0-3.
Pandurii a jucat foarte bine, mai ales în prima repriză, dovedind că și-a revenit sub comanda lui Petre Grigoraș, după ce în etapa trecută gorjenii au făcut spectacol și în fața codașei Corona Brașov, pe care au învins-o cu un categoric 5-0.