**VIDEO** Pandurii - FC Brașov 3-1. "Dublă" Matulevicius
Pandurii și-a respectat titlul de vice-campioană și n-a avut niciun moment emoții în primul meci din acest sezon, contra lui FC Brașov. Echipa care învingea în finalul campionatului trecut la Târgu Jiu nu a mișcat acum, cedând practic după doar 20 de minute.
Cristi Pustai începe să își pună amprenta decisiv pe gorjeni, transformând echipa olteană față de ceea ce găsise în iarnă, când a preluat-o. Nu doar că a făcut schimbări de efectiv, dar și tactica e diferită și dinamica de asemenea.
Pustai și-a adus jucătorul favorit de la Mediaș, pe Eric, iar brazilianul i-a răsplătit încrederea cu două pase senzaționale și alte faze lucrate perfect. Practic a fost omul meciului, dinamica atacurilor alor săi fiind dictată de el. Nistor a fost mai discret ca alte dăți, dar parcă mai disciplinat.
Oricum, prezența lui Breveeld, închizător clasic, la mijloc, i-a oferit o mare libertate lui Eric și acesta, cât a putut fizic, nu a dezamăgit. Iar defensiv Pandurii pare mai solidă, mai bine organizată și mai mobilă, cu o pereche inedită de stoperi, Erico - Paraskevas, foarte disciplinată tactic.
Pandurii a câștigat fără să forțeze prea tare și tocmai pentru că opoziția brașovenilor a fost una slabă, e greu de zis dacă echipa lui Pustai se înscrie din nou în lupta pentru un loc european, la finalul sezonului.
Deocamdată rămân pasele lui Eric, golurile lui Matulevicius și senzația de forță și calm pe care Pandurii a emanat-o la debutul noului campionat.