VIDEO Juventus - Inter 1-1. Gazdele, la un punct în faţa Romei. Ocazii mari pentru milanezi pe finalul meciului!
Derby d'Italia dintre Juventus şi Inter s-a încheiat nedecis, 1-1. Torinezii au început furibund şi au deschis scorul după numai cinci minute prin Carlos Tevez, după o fază creată de Vidal. Argentinianul a ajuns astfel la cota 11 goluri în Serie A.
Vidal a fost şi el aproape de gol, dar Handanovic a respins în corner şutul chilianului. Pogba a reuşit driblingul serii, însă finalizarea nu a fost cea mai reuşită. Campioana Italiei a început să reducă din motoare în repriza secundă.
În minutul 64, Icardi a adus egalarea pentru Inter, cu al cincilea său gol înscris împotriva lui Juve, victima sa preferată. Handanovic şi-a mai salvat o dată coechipierii - a parat incredibil o lovitură liberă a lui Pirlo. Inter a ratat apoi ocazii mari pe final.
Icardi a trimis pe lângă, din centrarea lui Podolski, care a debutat în Serie A, iar apoi Buffon s-a opus la şutul argentinianului din marginea careului (83). Inter a rămas în zece după eliminarea lui Kovacic, pentru un fault asupra lui Lichtsteiner.
În prelungiri, Inter a salvat un punct graţie aceluiasi Handanovic, după ce Pogba a creat panică în careul nerazzurrilor. Derby-ul etapei a 17-a din Serie A s-a terminat 1-1, iar Juventus este lider, cu un singur punct avans în faţa Romei.