VIDEO CS U Craiova - Gaz Metan 1-1. Oltenii au ajuns la 15 etape la rând fără eșec
CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, scor 1-1 (1-0), sâmbătă, pe stadionul ''Extensiv'' din Bănie, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii 1 de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin Ionuţ Târnăcop (16), care a reluat în plasă mingea respinsă greşit de portarul Răzvan Pleşca. Gaz Metan a egalat în repriza secundă, prin micuţul Azdren Llullaku (65), care a trimis mingea cu capul în plasă, nemarcat la 10 metri de poartă.
Meciul a fost unul de factură modestă, cu numeroase greşeli tehnice, provocate şi de terenul denivelat.
Universitatea a ajuns la 15 partide consecutive fără înfrângere, dar pe ultimele trei le-a terminat la egalitate.
Seria din actualul sezon a început cu o victorie acasă cu Oţelul Galaţi (1-0), a continuat cu succese în deplasare (2-0 cu Universitatea Cluj) şi acasă (1-0 cu ASA Tg. Mureş), au venit apoi egalurile cu Dinamo (1-1 la Bucureşti) şi acasă cu Concordia Chiajna (1-1). A urmat o serie de cinci victorii consecutive, 3-2 cu FC Braşov (deplasare), 2-1 cu FC Botoşani (acasă), 3-1 cu CSMS Iaşi (deplasare), 2-0 cu Rapid şi 2-0 cu Ceahlăul Piatra Neamţ (ambele în Bănie). În ultimul meci din tur, CSU Craiova a remizat în deplasare cu CFR Cluj (0-0), iar în retur a debutat cu victoria de la Târgu Jiu (1-0), la care se adaugă egalurile cu Steaua (0-0, acasă), FC Viitorul (1-1, deplasare) şi Gaz Metan (1-1, acasă).
Gaz Metan nu are nicio victorie în ultimele patru partide (toate în retur), două egaluri şi două eşecuri.