VIDEO Concordia - FC Brașov 1-0. Surdu a ratat un penalty în finalul jocului
După succesul din etapa trecută cu Astra (3-1), Concordia Chiajna a obținut a doua victorie la rând în Liga 1.
Trupa lui Ionuț Chirilă a trecut cu 1-0 de FC Brașov, în urma unui meci cu multe faze controversate și ratări imense atât de o parte, cât și de cealaltă.
După un început mai bun al gazdelor, brașovenii puteau da lovitura: Cristi Ionescu a executat foarte bine o lovitură liberă, însă mingea a lovit încheietura barelor.
Concordia a reluat asaltul la poarta lui Mutu, iar Serediuc a ratat o o ocazie uriașă, șutul său fiind respins de pe linia porții de Străuț. Peste două minute a venit însă și golul.
Roșu a reluat în plasă pentru 1-0 după ce șutul aceluiași Serediuc a fost respins slab de Mutu.
După pauză, brașovenii au reclamat penalty în urma unui henț la Papasterianos (DETALII AICI).
Romeo Surdu a avut ocazia egalării, dar șutul său a zguduit transversala. Cu 3 minute înainte de final, oaspeții au primit o lovitură de la 11 metri pentru un henț comis de Melinte, dar portarul Râmniceanu a reușit să apere execuția aceluiași Surdu. Goalkeeperul Concordiei s-a remarcat și la șutul lui Buga din ultimul minut și, gratie paradelor sale, gazdele s-au impus la limită.
Concordia a acumulat 13 puncte în Liga 1, exact atâtea câte are și Dinamo, chiar dacă trupa din Ștefan Cel Mare a disputat cu trei meciuri mai mult decât ilfovenii.