VIDEO Braşov - Viitorul 4-0. Gazdele au sărit peste linia retrogradării
FC Brașov a trecut cu 4-0 de Viitorul, în urma unui meci în care experienţa gazdelor a făcut diferenţa.
Trupa lui Gică Hagi putea deschide scorul în minutul 28 prin Gavra, care a fost neinspirat în faţa portarului Mutu şi a ales varianta unei pase către Axente, în loc să șuteze. Ocaziile s-au răzbunat, iar FC Brașov a deschis scorul peste doar 3 minute - șutul lui Buga a fost deviat în poartă de Andrei Cristea.
Echipa de sub Tâmpa a intrat la cabine cu avantaj minim pe tabelă, însă a rezolvat partida la 10 minute după pauză.
Portarul Viitorului, Dragoș Balauru, a respins în faţă la şutul lui Buga şi i-a permis lui Surdu să marcheze pentru 2-0.
În minutul 77, Mitrea l-a faultat în careu pe Mugurel Buga, iar centralul Popa a arătat punctul cu var. Veteranul brașovenilor a majorat diferenţa din penalty și a risipit orice emoție.
La ultima fază a meciului (90+3) Davide Dias i-a pasat ideal lui Iulian Popa care a stabilit scorul final, 4-0.
În urma acestui rezultat, Alexandru Pelici a obținut primul succes în Liga 1 pe banca Brașovului, iar trupa de sub Tâmpa a trecut pentru moment peste linia retrogradării.