VIDEO Atletico Madrid - FC Sevilla 4-0. Campioana a făcut instrucție cu andaluzii. Premieră pentru Jimenez
Atletico Madrid a dominat partida cu FC Sevilla de la un cap la altul. A marcat câte două goluri pe repriză, s-a impus în final cu 4-0, iar acum trupa lui Diego Simeone așteaptă cu încredere meciul cu Juventus din UEFA Champions League.
Înaintea acestei runde, cele două echipe se aflau în fruntea clasamentului, astfel că se aștepta un derby echilibrat. Numai că fotbaliștii lui Unai Emery au dovedit pe ”Vicente Calderon” că nu pot face față acestei presiuni, iar rezultatul după cele 90 de minute este grăitor.
Campioana Spaniei a pus piciorul în prag încă de la început și după o primă fază cu Mandzukic în prim plan, Koke a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, ce-i drept și cu ajutorul unui adversar care a deviat nefericit.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Impulsionați de acest gol, madrilenii și-au continuat iureșul și doar inspirația lui Beto a făcut ca scorul să nu fie majorat la lovitura de cap a lui Gabi. Fostul portar al celor de la CFR Cluj a avut noroc la ”ghiuleaua” lui Ansaldi (27), care a trecut pe lângă poartă, dar n-a mai putut face nimic la lovitura de cap a lui Saul, care a finalizat după o schemă de manual ce i-a mai avut în prim plan pe Arda Turan și Miranda.
Deși Emery a făcut două schimbări la pauză, jocul andaluzilor n-a căpătat consistență nici în partea a doua, astfel că cei de la Atletico n-au mai turat motoarele și au așteptat doar noi greșeli ale adversarilor pentru a-și majora diferența.
Iar acestea au venit pe final. Mai întâi, cu opt minute înainte de final, Figueiras l-a faultat în careu pe Griezmann, prilej pentru Raul Garcia de a face 3-0 din penalty. Apoi, în ultimele secvențe ale meciului, celălalt Raul de la Atletico, Jimenez, a punctat și el primul său gol în tricoul madrilenilor, cu capul, din centrarea neobositului Koke.
Atltetico s-a impus cu 4-0 și madrilenii așteaptă cu încredere acum duelul de miercuri cu Juventus din UEFA Champions League.