Steaua - Trencin 0-1. Roş-albaştrii au încheiat cu o înfrângere cantonamentul din Antalya
Steaua a încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu un eşec. Campioana României a fost învinsă de vechea cunoştinţă, Trencin, scor 0-1, la capătul unui meci în care a ratat cele mai mari ocazii.
Laurenţiu Reghecampf a început ultimul amical din Turcia cu doar trei nou-veniţi în primul 11. Tamaş, Pintilii şi Marica au fost titulari, într-un sistem 4-1-4-1, practic aceeaşi formulă folosită în precedenta partidă, remiza cu Djurgardens.
Marica a ratat prima ocazie a întâlnirii, după doar cinci minute. Replica slovacilor a venit aproape imediat, pe contraatac, Bero nu a găsit spaţiul porţii.
Steaua a controlat prima repriză şi a avut şanse importante de a înscrie. Găsit excelent de Hamroun, Adi Popa a fost blocat în ultimul moment de un fundaş al slovacilor, pentru ca şutul lui Marica a şters bara porţii lui Semrinec. Nici Stanciu nu a avut mai mult norc, în minutul 38, când a trimsi peste, iar două minute mai târziu, Hamroun şi Chipciu s-au jenat reciproc la o minge întoarsă inteligent de Adi Popa.
Cu toate acestea, cei care au deschis scorul au fost slovacii, în finalul primei reprize, când Maierhofer l-a învins pe Niţă, din câţiva metri, după ce iniţial ratase execuţia.
La reluare, Reghecampf a început să schimbe liniile. Au intrat Momcilovic, Muniru şi Gebhart, iar mijlocaşul german a creat prima fază periculoasă a reprizei secunde, cu o pasă superbă pentru Hamroun, care a amânat prea mult finalizarea.
În minutul 56, Trencin a ratat singura sa ocazie din repriza a doua, prin Van Kessel, care a trimis puţin pe lângă. Cinci minute mai târziu, Hamroun a irosit o ocazie uriaşă, după o nouă pasă primită de la Gebhart.
Ibrahim a fost eliminat în minutul 64, după ce a primit două galbene într-un minut, iar Marica a ratat ultima mare ocazie a meciului, din situaţie de unu contra unu cu portarul.
S-a terminat 1-0 pentru Trencin, iar Steaua a rămas fără victorie în ultimele trei amicale din Antalya.