Sportul românesc, lovit iar de doping! Componenții lotului de kaiac canoe, depistați pozitiv cu meldonium
27.05.2016, 19:55La doar câteva ore după ce s-a anunțat că Lucian Bute a boxat dopat la meciul cu Badou Jack, din urmă cu o lună, a apărut și o veste potrivit căreia toți componenții loturilor României de kaiac canoe au fost depistați pozitiv cu meldonium, la un control anti-doping, anunță TVR.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Leonid Carp (kaiac simplu și kaiac dublu), Andrei Ştefan Strat (canoe dublu), Elena Meroniac (kaiac dublu) și echipajul de canoe 4 format din Traian Neagu, Cătălin Turceag, Daniel Burciu și Petruș Gavrilă sunt sportivii care au picat controlul anti-doping. Cu toții obținuseră calificări la Jocurile Olimpice 2016, dar le-au pierdut, după acest moment.
Elena Meroniac obținuse calificare la Jocurile Olimpice alături de Roxana Borha în proba de kaiac dublu 500 m, dar cea din urmă a ales să plece în SUA, pentru a se căsători cu Claudiu Ciur, fost canoist.
Nu doar cei 8 sportivi calificați la Jocurile Olimpice au picat testul, ci toți componenții lotului național de kaiac canoe.
"În afara celor doi prinşi anterior, mai sunt alţi 7 sportivi calificaţi la Rio din lotul de kaiac canoe care au fost depistaţi pozitiv cu meldonium. Este o tragedie pentru sport şi o veste dezarmantă. Vom demara o anchetă, pentru că noi credem că sunt oameni din anturajul sportivilor care le furnizează acest medicament”, a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, potrivit digi24.ro.
Atleta Daniela Stanciu (Steaua Bucureşti), calificată la Jocurile Olimpice în proba de săritură în înălţime, a fost şi ea depistată pozitiv cu meldonium.
Alţi sportivi români importanţi au fost în acest an depistaţi pozitiv. Ultimul caz celebru este cel al lui Lucian Bute, însă el a fost doar vârful aisbergului.
Mihai Donisan, care obţinuse calificarea la JO, la săritura în înălţime (2,29 metri) şi Claudia Ştef la 20 km marş (timp de 1:34.31 ore) se alăturaseră în mai altor două sportive care au fost depistate pozitiv cu meldonium: atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi.
Un alt caz de dopaj, dar cu un hormon de creştere, a fost confirmat luna trecută de ANAD, în cazul canoistului Liviu Dumitrescu. Colegul său de la proba de canoe dublu, Victor Mihalachi - alături de care forma un echipaj multiplu medaliat cu aur la campionatele mondiale și europene - a refuzat să participe alături de un alt coleg și astfel în calificările pentru Jocurile Olimpice au mers cu succes Leonid Carp și Andrei Ștefan Strat.
Etichete: doping romania , doping canoe , doping kaiac , doping kaiac canoe , doping kaiac canoe romania , doping kaiac canoe romania jocurile olimpice , doping kaiac canoe jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...