Video Spadasinele nu fac promisiuni înainte de Rio: "Cu un dram de noroc, sperăm să iasă bine"
01.06.2016, 22:04Ana Maria Popescu a evitat să dea un pronostic pentru Rio. "Nu vreau să mergem cu medaliile de gât şi să ne întoarcem fără. Cu acel dram de noroc sper să iasă bine", a spus vicecampioana olimpică de la Beijing.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Spadasinele lui Dan Podeanu nu vor să promită medalii înainte de Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Ana Maria Popescu nu a uitat dezamăgirea de la ediţia precedentă, când echipa feminină de spadă a României, considerată una dintre favorite, a încheiat concursul doar pe locul șase.
"Nu vreau să dau pronosticuri. Nu vreau să plec cum am plecat la Londra, cu medaliile de gât şi să ne întoarcem fără medalii, vrem să ne apărăm şansa acolo şi să facem cea mai buna scrimă de care suntem în stare în ziua respectivă.
Treaba noastră e să ne pregătim, să muncim, să dăm tot ce avem mai bun şi vom vedea ce va fi acolo. Şi cu acel dram de noroc sper să iasă bine", a declarat Ana Maria Popescu.
Până la Jocurile Olimpice de la Rio, spadasinele lui Dan Podeanu vor mai avea un singur concurs - Campionatele Europene de la Torun, programate în perioada 20-25 iunie.
"Din punct de vedere fizic cred că sunt într-una dintre cele mai bune perioade. Bineînţeles, urmează o altă perioadă de acumulare pentru noi.
În echipă atmosfera este bună, fiecare ştie ce are de făcut, lucrurile arată bine acum, dar important e să arate bine când ne întoarcem de acolo, nu înainte sa plecăm", a mai spus lidera echipa României.
La ediţia precedentă a Campionatului European, spadasinele lui Dan Podeanu au cucerit doua medalii - aur, în întrecerea pe echipe, şi bronz, la individual, prin Simona Pop.
Etichete: rio 2016 , jo 2016 , dan podeanu , ana maria popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...