Ponor, calificată în finala olimpică de la bârnă. Cătălina a ratat finala la sol
08.08.2016, 09:05UPDATE 09:05: Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă a concursului feminin de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, urmând să se lupte pentru o medalie în concursul programat pe 15 august.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ponor a fost notată cu 14,900 în subdiviziunea a doua şi a ocupat poziţia a 5-a la sfâşitul calificărilor acestei probe. La finală vor participa primele opt clasate: Simone Blies (SUA) - 15,633, Laurie Hernandez (SUA) - 15,366, Flavia Saraiva (Brazilia) - 15,133, Sanne Wevers (Olanda) - 15,066, Cătălina Ponor (România) - 14,900, Fan Yilin (China) - 14,866, Aly Raisman (SUA) - 14,833 şi Gabby Douglas (SUA) - 14,833.
Cătălina Ponor a concurat şi în calificările de la sol, fiind notată cu 14,200, insuficient pentru calificarea în finală.
Sâmbătă seara, în concursul masculin de gimnastică artistică, Marian Drăgulescu şi Andrei Munteanu au obţinut calificarea în finalele probelor de sărituri, respectiv paralele.
AICI AI PROGRAMUL COMPLET AL SPORTIVILOR ROMÂNI LA JOCURILE OLIMPICE
UPDATE 23:50 Două sportive din SUA au obţinut note de peste 15.000, astfel că Ponor a alunecat în afara finalei de opt la sol. La bârnă, ea e în continuare a doua.
UPDATE 20:59 După trei subdiviziuni (din cinci), Ponor e a doua la bârnă (a fost depăşită de brazilianca Flavia Saraiva, care a obţinut 15.133) şi a opta la sol. A patra subdiviziune va debuta la ora României 23:30.
UPDATE 19:04 Cătălina Ponor a reuşit un exerciţiu foarte bun la bârnă, fără vreo eroare foarte mare. Campioana noastră a primit pentru evoluţia sa 14.900 (notă de plecare 6,2). Românca e în acest moment prima în clasamentul de la bârnă şi este ca şi calificată în finală.
Cum arăta clasamentul la bârnă înainte de evoluţia Cătălinei
1. Fan Yilin (China) 14.866
2. Tutya Yilmaz (Turcia) 14.500
3. Seda Tutkhalian (Rusia) 14.466
În schimb, la sol, şansele la finală sunt mici. Cătălina a coborât până pe cinci, după ce Vanessa Ferrari şi Elisa Meneghini (Italia) au obţinut note mai mari de 14.200.
UPDATE 18:53 Cătălina Ponor a revenit în sala de concurs pentru exerciţiul de la bârnă. În aproximativ 10 minute, ea îşi va începe programul, având în minte un singur obiectiv: finala.
UPDATE 17:58 Ponor a decis să nu participe la sărituri, astfel că nu va avea şanse să se califice la individual compus. Ea avea oricum un paralel extrem de modest şi nu putea spera la foarte multe. Ca atare, Cătălina va reveni în sală pentru a obţine un loc în finala de la bârnă.
Cătălina Ponor are mari emoţii pentru prezenţa în finala de la sol. Sportiva noastră a obţinut 14.200, după un exerciţiu în care a fost depunctată drastic pentru execuţie (nota 8300) şi se află pe locul trei în clasamentul în timp real.
Sportiva noastră e devansată de elveţianca Giulia Steingruber şi chinezoaica Yan Wang, însă în concurs nu au intrat încă reprezentantele unor ţări cu mari tradiţie, ca SUA sau Rusia.
Ponor face parte din a doua subdiviziune, din totalul de cinci, astfel că abia peste câteva ore vom şti cu exactitate situaţia finală în clasament.
Campioană olimpică în 2004, la Atena, la sol şi cu argint, la Londra, în 2012, Cătălina mizează la Rio în primul rând pe bârnă.
5,9 a fost dificultatea exerciţiului lui Ponor, una destul de mică pentru a justifica o prezenţă între cele mai bune 8.
Rămâi pe digisport.ro pentru amănunte. Te vom ţine la curent cu rezultatele obţinute de Cătălina la celelalte aparate (cu solul ea a deschis concursul).
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL SPORTIVILOR ROMÂNI LA JO
Etichete: ponor , ponor jocurile olimpice , ponor sol , ponor jo 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...