Nu doar Phelps are trei titluri olimpice la Rio. Performanţă identică şi pentru Katinka Hosszu
10.08.2016, 10:33Nu doar americanul Michael Phelps are deja trei titluri olimpice la Rio. Înotătoarea maghiară Katinka Hosszu a cucerit şi ea a treia sa medalie de aur în patru zile la Jocurile Olimpice. Hosszu s-a impus şi la 200 m mixt, după ce mai câştigase probele la 400 m mixt şi 100 m spate.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Participantă în ultimii doi ani la Internaţionalele de înot ale României, de la Bucureşti, "Doamna de fier" a fost cronometrată în două minute, şase secunde şi 58 sutimi şi le-a devansat pe britanica Siobhan-Marie O'Connor (2:06.88) şi americanca Maya Dirado (2:08.79).
Înotătoarea americană Katie Ledecky a cucerit şi ea a doua sa medalie de aur la JO, în proba de 200 m liber, după victoria de la 400 m liber.
Americanca, medaliată şi cu argint la 4x100 m liber la Rio, poate spera la tripla 200-400-800 m, performanţă care nu a mai fost realizată de la JO din 1968.
Cu timpul de 1:53,73, Ledecky le-a depăşit pe suedeza Sarah Sjostrom (1:54,08), campioană la 100 m fluture duminică, şi pe Emma McKeon (Australia), cu 1:54.92.
Gimnastele din SUA au câştigat concursul pe echipe de la Rio, cu 184,897 puncte, şi şi-au păstrat astfel titlul cucerit în urmă cu patru ani, la Londra.
Americancele au depăşit cu aproximativ opt puncte echipele Rusiei şi Chinei.
Halterofila chinezoaică Deng Wei a cucerit în stil mare titlul olimpic la categoria 63 kg, cu un nou record mondial, de 262 kg la total.
Medalia de argint a revenit nord-coreenei Choe Hyo-sim (248 kg), în tip ce kazaha Karina Goriceva a câştigat bronzul (243 kg).
Chinezul Shi Zhiyong a câştigat titlul olimpic la categoria 69 kg a turneului de haltere, cu un total de 352 kg.
Campionul mondial din 2015 i-a depăşit pe turcul Daniyar Ismayilov (351 kg) şi pe kirghizul Izzat Artikov (339 kg).
Scrimerul Park Sang-young a devenit primul sud-coreean campion olimpic la spadă.Deşi condus cu 14-10 în finală de veteranul ungur Geza Imre (41 ani), campionul mondial en-titre, Park a reuşit cinci tuşe consecutiv şi s-a impus dramatic în final, cu 15-14.
Francezul Gauthier Grumier, numărul 1 mondial şi marele favorit al probei, a cucerit doar bronzul după ce a trecut în finala mică de elveţianul Benjamin Steffen.
Judoka slovenă Tina Trstenjak a cucerit, marţi, aurul la categoria 63 kg, după victoria din finală, prin ippon, cu Clarisse Agbegnenou (Franţa).
Medaliile de bronz au revenit israeliencei Yerden Gerbi şi olandezei Anicka van Emden.
Rusul Hasan Halmurazev (22 de ani) a devenit campion olimpic la judo, categoria 81 kg, după ce l-a învins în finală pe americanul Travis Stevens.
Sergiu Toma, sportiv originar din Republica Moldova, dar care concurează acum pentru Emiratele Arabe Unite, a intrat în posesia medaliei de bronz, ca şi japonezul Takanori Nagase.
Chinezoaicele Chen Ruolin şi Liu Huixia au cucerit titlul la sărituri în apă sincron de la platforma de 10 m.
Medalia de argint a fost câştigată de perechea malaeziană Pandelela Rinong/Cheong Jun Hoong, în timp ce canadiencele Meaghan Benfeito şi Roseline Filion şi-au adjudecat bronzul.
Trăgătoarea greacă Anna Korakaki a câştigat aurul în proba de pistol, 25 metri, după ce a învins-o în finală pe germanca Monika Karsch, cu 8-6.
Korakaki (20 de ani) a adus prima medalie de aur a Greciei la Rio, după ce obţinuse şi bronzul, duminică, în proba de pistol 10 m.
Elveţianca Heidi Diethelm Gerber a câştigat locul 3, după 8-4 în finala mică împotriva chinezoaicei Zhang Jingjing.
Francezul Denis Gargaud s-a clasat primul în proba de canoe simplu a concursului de kaiac-canoe slalom şi îi succede în palmares legendarului conaţional, Tony Estanguet, triplu campion olimpic în 2000, 2004 şi 2012.
Gargaud (29 de ani), campion mondial în 2011, a câştigat finala probei cu 94 de secunde şi 17 sutimi şi a fost urmat de slovacul Matej Benus, cu 95.02 şi de japonezul Takuya Haneda, cu 97.44.
Călăreţul german Michael Jung a câştigat titlul individual din cadrul concursului complet, la Jocurile Olimpice, în faţa francezului Astier Nicolas. Americanul Phillip Dutton a obţinut medalia de bronz.
Etichete: jocuri olimpice , phelps , hosszu , gimnastica sua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...