Mergea şi Tecău, medalie de argint la JO. Înfrângere dramatică în finala cu Nadal/Lopez
12.08.2016, 10:01Florin Mergea şi Horia Tecău au adus a treia medalie pentru delegaţia României la Rio. După titlul olimpic al echipei feminine de spadă şi bronzul lui Gabriel Sîncrăian la haltere, categoria 85 kg, Mergea şi Tecău au obţinut argintul în proba de dublu, prima medalie din istoria tenisului românesc la JO.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După un meci de o calitate excepţională, încheiat după aproape două ore şi jumătate, cei doi români au pierdut în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 4-6, în faţa perechii spaniole formate din Rafael Nadal şi Marc Lopez.
Finala a început sub semnul echilibrului, dar acesta s-a rupt repede, spaniolii reuşind să câştige cinci game-uri consecutive de la scorul de 2-1 în favoarea tandemului "tricolor" şi să-şi treacă în cont primul set după ceva mai mult de jumătate de oră de joc.
Florin şi Horia nu au fost afectaţi de pierderea primului act şi au controlat clar setul secund. Au făcut repede break-ul, desprinzându-se la 4-1, apoi şi-au menţinut avantajul şi au închis setul cu 6-3.
Decisivul a fost de un dramatism rar întâlnit. Game-ul patru, disputat pe serviciul lui Mergea, a fost agonizant. După aproape 15 minute şi cinci mingi de break salvate, românii au egalat la 2, pentru ca imediat că fie rândul ibericilor să reziste cu greu pentru a evita un break.
În cele din umră, Mergea şi Tecău au câştigat contra serviciului, la 0 chiar, şi au preluat conducerea cu 4-3, dar nu şi-au putut consolida avantajul. Nadal şi Lopez au reuşit rebreak-ul, au ieşit cu bine dintr-un game complicat pe propriul serviciu, pentru ca în final să concretizeze a treia minge de meci de care au beneficiat şi să închidă decisivul cu 6-4.
Florin Mergea şi Horia Tecău au terminat meciul 4 aşi, dar şi 6 duble greşeli, iar raportul de puncte direct câştigătoare a fost net în favoarea românilor, 46-21. Diferenţa a fost făcută, însă, de numărul de erori neforţate - 46 pentru reprezentanţii României şi doar 13 în dreptul adversarilor.
Medaliile de bronz în proba masculină de dublu au fost cucerite de americanii Steve Johnson şi Jack Sock, care au trecut în finala mică de canadienii Daniel Nestor şi Vasek Pospisil, scor 6-2, 6-4.
LIVE TEXT
03:40, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 4-6. BREAK şi SET, LOPEZ/NADAL! Florin şi Horia au salvat două mingi de meci, dar, în cele din umră, au fost nevoiţi să se recunoască învinşi şi să se mulţumească doar cu medalia de argint. La capătul unui meci de o calitate excepţională, care s-a încheiat după aproape două ore şi jumătate, Rafael Nadal şi Marc Lopez s-au impus în trei seturi şi au devenit noii campioni olimpici la dublu.
Statistica setului decisiv
03:31, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 4-5. Spaniolii ies cu bine dintr-un nou game dificil pe propriul serviciu, iar presiunea se mută pe umerii jucătorilor noştri, care sunt obligaţi să nu greşească.
03:24, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 4-4. Din păcate, spaniolii reuşesc rebreak-ul, în ciuda faptului că băieţii noştri începuseră game-ul foarte bine. Dramatismul se menţine la cote înalte în acest final de meci.
03:18, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 4-3. BREAK! Florin şi Horia se apropie de titlul olimpic. Cei doi români au reuşit un break la 0 şi sunt la două game-uri de medalia de aur.
03:15, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 3-3. Un game câştigat lejer pe propriul serviciu de jucătorii noştri, într-un moment extrem de important.
03:10, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 2-3. Un alt game extrem de echilibrat. De această dată, spaniolii au salvat o minge de break şi apoi şi-au păstrat serviciul. Meciul devine tot mai intens şi tot mai dramatic.
03:04, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 2-2. Un game agonizant, care a durat aproximativ un sfert de oră. Spaniolii au avut cinci mingi de break, dar Florin şi Horia şi-au păstrat sângele rece şi au restabilit egalitatea în decisiv.
02:48, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 1-2. Spaniolii au revenit de la 0-30 şi sunt din nou în avantaj în setul decisiv al finalei.
02:44, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 1-1. Game solid al românilor, pe serviciul lui Tecău, iar egalitatea este restabilită.
02:39, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3, 0-1. Spaniolii deschid decisivul cu un game câştigat pe serviciul lui Nadal, însă Florin şi Horia continuă jocul bun din setul precedent.
Statistica celui de-al doilea set
02:31, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 6-3. SET MERGEA/TECĂU! Florin şi Horia au anulat trei mingi de break şi şi-au făcut serviciul, câştigând totodată setul secund. Vom afla care sunt noii campioni olimpici la dublu în decisiv. Aproape trei sferturi de oră a durat actul al doilea al finalei.
02:26, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 5-3. Românii au avut două şanse de a închide setul, pe care le-au irosit, însă Tecău umrează la serviciu şi băieţii notri au ocazia de a trimite finala în decisiv.
02:19, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 5-2. Confirmarea momentului excelent traversat de ai noştri: game alb pe serviciul lui Florin. Românii sunt la un game distanţă de egalarea scorului la seturi.
02:16, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 4-2. Meciul devine tot mai frumos cu fiecare punct. Spaniolii reuşesc să rămână în set, deşi reprezentanţii noştri îi pun tot mai mult în dificultate.
02:11, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 4-1. Pe serviciul lui Horia, băieţii noştri au revenit de la 0-30 şi îşi măresc avansul în actul secund al finalei. Românii au depăşit momentele dificile din finalul primului set şi au preluat controlul ostilităţilor.
02:07, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 3-1. BREAK! Florin şi Horia au profitat de prima şansă de a câştiga pe serviciul adversarilor de care au beneficiat în această întâlnire şi s-au desprins în setul al doilea.
02:01, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 2-1. După un game cu multe schimburi spectaculoase, românii rămân la conducere în al doilea set şi dau senzaţia că îşi regăsesc ritmul din tururile anterioare.
01:57, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 1-1. Deşi au condus cu 30-0 pe serviciul lui Nadal, jucătorii noştri nu au reuşit să profite de momentul favorabil. Tecău a ratat un smash care putea duce scorul la 40-0, iar de acolo a început revenirea spaniolilor.
01:52, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6, 1-0. Florin şi Horia deschid setul secund cu un game solid pe propriul serviciu, prin care au reuşit să întrerupă seria foarte bună a adversarilor.
Statistica primului set
#Între timp, americanii Jack Sock şi Steve Johnson au cucerit medalia de bronz la dublu, după ce i-au învins în două seturi, scor 6-2, 6-4, pe canadienii Daniel Nestor şi Vasek Pospisil.
01:47, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-6. SET LOPEZ/NADAL! Ibericii nu au ratat şansa de a închide setul pe propriul serviciu şi conduc cu 1-0 în finala olimpică. Ceva mai mult de jumătate de oră a durat acest prim act al meciului pentru aur.
01:42, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-5. Un nou break reuşit de spanioli, care urmează să servească pentru câştigarea primului set.
01:39, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-4. Nu fără emoţii, Nadal şi Lopez îşi consolidează avantajul break-ului reuşit în game-ul precedent şi se desprind în primul set.
01:33, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-3. Câteva erori neforţate ale românilor şi puţin noroc aduc spaniolilor primul break al finalei. Unul câştigat la 0.
01:31, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-2. Ibericii îşi fac din nou serviciul fără probleme şi restabilesc egalitatea în primul set al finalei olimpice.
01:26, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 2-1. Un alt game echilibrat pe serviciul românilor, care au revenit din nou după ce au fost conduşi pentru a nu le permite adversarilor să facă break-ul în startul partidei.
01:22, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 1-1. Spaniolii restabilesc egalitatea cu un game câştigat lejer pe serviciul lui Nadal.
01:19, Mergea/Tecău - Lopez/Nadal 1-0. Horia a fost uşor nesigur pe propriul serviciu, însă chiar şi aşa, românii au anulat două mingi de break şi au preluat conducerea în finala olimpică.
UPDATE 01:13 - A început meciul, cu Tecău la serviciu. Hai România!
UPDATE 01:00 - Finaliştii probei masculine de dublu din turneul olimpic de tenis au intrat pe terenul central şi au început încălzirea.
UPDATE 00:50 - Angelique Kerber confirmă anul fantastic pe care îl are. După ce a câştigat Australian Open şi a fost finalistă la Wimbledon, jucătoarea din Germania va juca pentru aurul olimpic, în urma victoriei cu 6-3, 7-5 obţinută în faţa americancei Madison Keys, la capătul unui meci de o oră şi jumătate.
În scurt timp, pe terenul central va începe finala masculină de dublu, în care Horia Tecău şi Florin Mergea îi întâlnesc pe spaniolii Rafa Nadal şi Marc Lopez.
UPDATE 00:40 - A început finala mică de la dublu, dintre perechile Johnson/Sock (SUA) şi Nestor/Pospisil (Canada).
UPDATE 00:25 - Japonezul Kei Nishikori este ultimul calificat în semifinalele turneului masculin de la JO. Niponul s-a impus în trei seturi, scor 7-6, 4-6, 7-6, în faţa francezului Gael Monfils şi va lupta pentru un loc în finală cu britanicul Andy Murray.
În câteva minute va începe finala mică în proba masculină de dublu.
UPDATE 00:00 - Angelique Kerber şi-a adjudecat primul set al semifinalei cu Madison Keys, scor 6-3. În scurt timp ar trebui să înceapă finala mică din turneul de dublu, dintre Johnson/Sock (SUA) şi Nestor/Pospisil (Canada), în timp ce meciul pentru aur al perechii Tecău/Mergea se va disputa în jurul orei 01:00.
În altă ordine de idei, argentinianul Juan Martin Del Potro l-a învins în două seturi, scor 7-5, 7-6, pe spaniolul Roberto Agut Batista şi s-a calificat în semifinale, unde va avea un alt adversar iberic. Este vorba despre Rafa Nadal, care a trecut mai devreme de reprezentantul gazdelor, Thomaz Bellucci.
UPDATE 23:20 - A început şi a doua semifinală din turneul feminin de la Rio, dintre Madison Keys (SUA) şi Angelique Kerber (Germania), ultimul meci programat pe arena centrală înainte de finala masculină de dublu.
UPDATE 23:00 - S-a încheiat meciul lui Rafael Nadal, din sferturile de finală ale turneului de simplu de la JO. Ibericul a revenit după ce a pierdut primul set şi s-a impus cu 2-6, 6-4, 6-2 în faţa brazilianului Thomaz Bellucci, după două ore de joc. Fostul lider mondial merge, astfel, în semifinale, însă până atunci se pregăteşte de finala de dublu, care va începe probabil în jurul orei 00:30.
UPDATE 22:00 Meciul dintzre Kvitova şi Puig s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a sportivei din Puerto Rico, scor 6-4, 1-6, 6-3, care este prima finalistă a turneului feminin. În acest moment, Rafael Nadal, unul dintre cei doi adversari ai jucătorilor noştri dispută meciul din sferturile de la simplu, cu brazilianul Belucci. Spaniolul a pierdut primul set cu 6-2 şi este aproape să-l câştige pe al doilea, astfel că va intra în decisiv, un lucru care poate fi un avantaj pentru Tecău şi Mergea, pentru că ibericul va intra obosit pe teren în ultimul act de la dublu.
Într-un alt meci din turneul masculin de simplu, britanicul Andy Murray a trecut în trei seturi, scor 6-0, 4-6, 7-6, de americanul Steve Johnson şi s-a calificat în semifinale.
La dublu feminin, rusoaicele Elena Vesnina şi Ekaterina Makarova s-au calificat în finală, după ce au trecut în două seturi, scor 7-6, 6-4, de perechea cehă Lucie Safarova/Barbora Strycova.
UPDATE 20:00 Partida Mergea/Tecău - Nadal/Lopez cel mai probabil va întârzia. Iniţial organizatorii anticipaseră că meciul ar trebui să înceapă în jurul orei 22:30, dar foarte probabil ca el să debuteze abia după miezul nopţii.
Finala de dublu e al patrulea meci de pe arena centrală. Prima dispută (semifinala feminină Petra Kvitova - Monica Puig) s-a încheiat după decisiv cu victoria celei de-a doua sportive. Ulterior, Rafa Nadal ar trebui să joace la simplu, în sferturi de finală, iar stilul său nu indică un meci foarte scurt.
Partidele programate pe terenul central înainte de marea finală de dublu:
Petra Kvitova (Cehia) - Monica Puig (PUR) - 4-6, 6-1, 3-6, prima semifinală feminină
Rafael Nadal (Spania) - Thomaz Belucci (Bra) - 2-6, 6-4, 6-2, sfert de finală masculin
Madison Keys (SUA) - Angelique Kerber (Ger) - 3-6, 5-7, semifinala a doua feminină
Florin Mergea şi Horia Tecău rescriu istoria tenisului românesc. Sunt primii români medaliaţi olimpici, însă nu se mulţumesc cu "argintul" asigurat după victoria din semifinala contra americanilor Jack Sock şi Steve Johnson, cu 6-3, 7-5.
"Noi am venit aici cu gândul să câștigăm aurul, pentru asta ne-am concentrat, știam că putem realiza lucrul acesta. A fost un meci pentru medalie, dar ca să câștigăm știm foarte bine ce avem de făcut, să jucăm fiecare punct, să ne concentrăm, să fim calmi, să ne motivăm. Ne cunoaștem foarte bine și în momentele acelea importante asta ne ajută pe noi. Ne bucurăm că pentru delegație am obținut o medalie. Vom avea o medalie, dar o vrem pe cea de aur. Trebuie să ne recuperăm pentru finală ca să fim în cea mai bună formă și să câștigăm aurul", a declarat Horia Tecău pentru Gazeta Sporturilor.
Şi Florin Mergea e optimist înaintea duelului din finală cu spaniolii Rafael Nadal şi Marc Lopez.
"Suntem primii care ajungem într-o finală olimpică. De ce nu? Cum am scris-o și anul trecut la Turneul Campionilor, când am jucat finala unul împotriva altuia, cu parteneri diferiți, așa o scriem și anul acesta la Rio. Important e că am ajuns aici, că mai e un pas și vrem să mergem până la capăt. Asta am visat de mici, asta am visat de un an și ceva. În finală vor fi trei seturi din cinci, un meci clar mai greu, dar suntem pregătiți și nu ne gândim decât la următorul meci, cum să câștigăm. important e să ne odihnim, lecțiile cum zicem noi, să ne facem planul și să-l executăm așa cum a fost până acum. Important e să ne concentrăm la jocul nostru. Dacă noi jucăm cum putem și cum vrem, nu va conta cine va fi în fața noastră", a spus şi Mergea pentru Gazeta Sporturilor.
Florin Mergea (31 de ani, locul 14 în clasamentul ATP la dublu) şi Horia Tecău (31 de ani, poziţia 10 ATP) au câştigat titlul la juniori la Wimbledon în 2003 şi turneul pe zgură de la Bucureşti din acest an, unicul cucerit împreună în circuitul ATP.
Românii s-au oprit în semifinale la celelalte trei turnee jucate împreună în acest an, la Stuttgart, Washinghton și Toronto.
Horia Tecău s-a calificat şi în sferturile probei de dublu mixt, împreună cu Irina Begu, după victoria cu 4-6, 7-6 (1), 10-8 contra polonezilor Agnieszka Radwanska şi Lukasz Kubot. În afara finalei la dublu, Tecău va juca tot astăzi şi sfertul de dublu mixt, contra perechii din Cehia Lucie Hradecka/Radek Stepanek.
Florin Mergea era şi el înscris în proba de dublu mixt, însă partenera sa, Monica Niculescu, s-a retras din motive medicale chiar înainte de primul tur.
Etichete: tecau , begu , mergea , tenis romania jocuri olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...