Ce dezamăgire! Singura speranţă a României la o prezenţă în finală la atletism a ratat toate săriturile la Rio
15.08.2016, 16:46Cel mai titrat atlet cu care s-a prezentat lotul de 22 de atleţi calificaţi pentru Jocurile Olimpice de la Rio, Marian Oprea, nu a prins nici măcar finala la triplusalt. Nici nu a mai fost vorba despre îndeplinirea baremului de 16:95 pentru intrarea în finală pentru că a depăşit pragul la toate cele trei sărituri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cea mai bună performanţă a sa, 17,81 metri, este mult peste baremul impus pentru calificarea în finala de la triplusalt. În 2008, la JO de la Atena, Marian Oprea s-a clasat pe locul 5. Calificarea la această ediţia a Jocurilor de la Rio a fost obţinută de cel poreclit "Struţu" cu o săritură de 17,02 metri, reuşită la Campionatele Naţionale ale României.
În vârstă de 34 de ani, Oprea a reuşit cea mai importantă performanţă a carierei în 2004, atunci când a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Atena, după ce a sărit 17,55 metri. Un an mai târziu, Oprea a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Helsinki. În 2002, a mai câştigat o medalie de argint la Campionatul European de sală.
Delegaţia României la JO de la Rio include 22 de atleţi: Elena Daniela Cârlan, Paula Claudia Todoran, Marius Viorel Ionescu, Nicolae Soare (toţi la maraton), Andreea Arşine, Claudia Nicoleta Ştef, Ana Veronica Rodean (la 20 km marş), Marius Cocioran, Narcis Ştefan Mihăilă (la 50 km marş), Alina Rotaru (săritura în lungime), Elena Andreea Panţuroiu, Cristina Bujin şi Marian Oprea (triplusalt), Claudia Mihaela Bobocea (800 m), Florina Pierdevară (800 m şi 1.500 m), Bianca Răzor (400 m), Andrei Gag (aruncarea greutăţii), Ancuţa Bobocel (3.000 m obstacole), Sanda Belgyan, Anamaria Ioniţă, Andrea Mikloş şi Adelina Pastor (ştafeta de 4×400 m).
Din lotul României a făcut parte şi săritorul în înălţime Mihai Donisan, care a părăsit satul olimpic la câteva zile după ce a ajuns la Rio, după ce un test la meldonium a fost găsit pozitiv şi a fost suspendat de către IAAF.
Competiţia de atletism la Jocurile Olimpice de la Rio se încheie chiar în ultima zi, 21 august.
Etichete: marian oprea , oprea triplusalt , ratare oprea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...