Video Accident teribil la JO: a căzut direct în cap şi a fost la un pas de tragedie. Comoţie şi 3 vertebre rupte
08.08.2016, 15:22Annemiek van Vleuten a suferit duminică un accident teribil, în proba de fond la ciclism, la Jocurile Olimpice de la Rio. Sportiva de 33 de ani a ţinut să le transmită fanilor că starea sănătăţii ei este bună.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Sunt la spital, am mai multe răni şi fracturi, dar voi fi bine. Dincolo de toate, sunt extrem de dezamăgită după cea mai bună cursă din cariera mea!", a fost mesajul postat de batavă pe contul personal de Twitter.
I am now in the hospital with some injuries and fractures, but will be fine. Most of all super disappointed after best race of my career.
— Annemiek van Vleuten (@AvVleuten) August 8, 2016
La o curbă, pe coborârea de pe Vista Chinesa, Van Vleuten şi-a pierdut echilibrul şi a căzut într-un şant de pe marginea şoselei, într-un moment în care se afla în fruntea cursei, cu un avans de 30 de secunde, şi în care părea că nimic nu o poate opri în drumul spre medalia de aur.
Van Vleuten a fost transportată de urgenţă la spital. Verdictul medicilor a fost unul sever: comoţie cerebrală şi trei vertebre rupte.
Singurul motiv de bucurie pentru Annemiek a fost faptul că aurul a fost adjudecat de Anna van der Breggen, colega acesteia din echipa Olandei.
Sursă foto: De Telegraaf
Etichete: jocurile olimpice , annemiek van vleuten , accidentare ciclism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...