Octavian Bellu e nemulțumit după Jocurile Olimpice: "Am scăpat printre degete CEL PUȚIN două medalii"
09.08.2012, 14:37Octavian Bellu si Mariana Bitang nu sunt mulţumiţi de numărul de medalii cu care fetele de la gimnsatică se întorc de la Jocurile Olimpice. Un titlu mondial, 6 europene si trei medalii la JO de la Londra au obtinut cei doi antrenori de când s-au întors la lot acum doi ani şi până acum, când contractul cu Federatia a ajuns la final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Octavian Bellu si Mariana Bitang au revenit acum doi ani la lotul național de gimnastica, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Un titlu mondial, șase europene și trei medalii la Londra au obținut antrenorii coordonatori până acum.
OCTAVIAN BELLU:
"Eu nu mă declar mulțumit, așa cum am mai spus. Se putea mai mult. Chiar și aici am scăpat printre degete cel puțin două medalii"
La finalul contractului cu Federația Română de gimnastică, Bellu și Bitang încă nu au decis ce vor face în viitor.
OCTAVIAN BELLU:
"E greu să uniformizezi fete din trei generații și a fost foarte greu. A fost meritul tuturor celor care au sperat că putem face o echipă"
Etichete: jocurile olimpice , mariana bitang , octavian bellu , gimnastica romania , bilant
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...