Drăgulescu: “La gimnastică masculină suntem vai de capul nostru. Suntem fraieri că nu profităm!“
20.07.2012, 09:22Multiplul campion mondial, european și olimpic la gimnastică, Marian Drăgulescu (31 de ani) nu se poate obișnui cu ideea că n-a fost inclus în lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Drăgulescu a fost supus unor teste zilele trecute, pe care nu le-a trecut. Campionul susține însă că este pregătit și că, astfel, i se fură șansa de a mai câștiga încă o medalie la competiția care va debuta vinerea viitoare.
"Sunt dezamãgit, mai ales pentru că am o şansă reală la sol. Exerciţiile pe care le-am prezentat în continuare sunt exerciţii de top, de prima treaptă a podiumului. Mi se pare nedrept pentru că mi se ia o şansă nu numai mie, românilor, de a lua încă o medalie. Fac un apel public către cei care pot să schimbe lucrurile, să se uite la exerciţiile pe care le-am postat pe internet. Vreau să urmărească toată lumea exerciţiile, să vadă dacă am şanse. Fac un apel la domnul prim-ministru Victor Ponta, ştiu că este un fan al sportului, la domnul preşedinte interimar Crin Antonescu, care poate să se uite un pic la ce s-a întâmplat zilele astea, la doamna Andronescu, la doamna Tocală, la COSR, să se facă o comisie, să se uite la munca mea, la exerciţiile prezentate şi să se ia o hotărâre în acest sens", a spus Drăgulescu.
Deși cei de la Federația de Gimnastică au susținut ideea neconvocării lui Drăgulescu pe baza faptului că nu este pregătit, gimnastul spune că se simte bine, și că nu există, în acest moment, niciun alt sportiv român care să fie mai bun ca el.
"Eu dacă intru în echipă aduc un plus echipei şi şansa la medalia olimpică la sol. Colegii mei de echipă au făcut în perioada asta mult mai multe greşeli decât mine. Nu cred că s-a luat hotărârea în funcţie de acest test. Nu înţeleg. Dacă nu eram pregătit, înțelegeam. Nu ştiu dacă colegii au ceva în plus faţă de mine. Acum sunt în formă, acum pot. Fizic mă simt foarte bine.
La gimnastică suntem vai de capul nostru, la masculin, pe plan mondial numai eu am urcat pe prima treaptă. Şi aşa suntem o ţară mică, cu sportul mai ieşim afară", a mai spus Drăgulescu.
Sportivul susâine că exercițiul său de la sol garantează medalia de aur și nu înțelege de ce România refuză această oportunitate
“Mi-e ciudă, mi se pare că suntem fraieri ca români să avem o şansă şi să n-o folosim. Mă gândesc ce satisfacţie au adversarii mei. Este păcat pentru mine, că am muncit atât, pentru România, pentru federaţie, pentru COSR".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: marian dragulescu , marian dragulescu gimnastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...