A spus ce ar face dacă și-ar vedea din nou adversara, după scandalul de proporții de la Jocurile Olimpice
articol scris de Digi Sport02.08.2024, 19:52
Meciul de box dintre Angela Carini și Imane Khelif (ambele 25 de ani), de la Jocurile Olimpice 2024, a stârnit un scandal de proporții.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deoarece a resimțit prea tare loviturile, italianca a abandonat după doar 45 de secunde în ring cu algerianca acuzată că ar fi, de fapt, bărbat.
Galerie Foto
Angela Carini și-a cerut scuze și a spus că ar îmbrățișa-o pe Imane Khelif
Imediat după ce a renunțat, Carini a început să plângă și a acuzat organizatorii că nu e corect ce se întâmplă. Dar, la revenirea în țară, a avut un discurs total schimbat.
"Toată controversa asta mă întristează. Îmi pare rău pentru adversara mea. Dacă CIO a stabilit că poate lupta, respect decizia. N-a fost ceva intenționat (n.r. că nu i-a strâns mâna după meci).
De fapt, chiar vreau să îi cer scuze. Eram supărată că Olimpiada mea s-a dus pe apa sâmbetei. Dacă aș vedea-o din nou, aș îmbrățișa-o", a declarat Carini, conform presei britanice.
Care ar fi adevărul despre Imane Khelif
În urma acestui meci s-a creat și o mare confuzie: mulți au crezut că este vorba de o persoană transsexuală, care s-a născut bărbat și apoi și-a făcut operație de schimbare a sexului.
Realitatea ar fi, de fapt, alta: conform Mediafax, Khelif s-a născut femeie, dar este o persoană intersexuală, ceea ce presupune că suferă variații la nivelul cromozomilor, hormonilor sau organelor genitale.
De altfel, sportiva din Algeria a primit interzis anul trecut să concureze la Mondiale, deoarece a prezentat un nivel prea ridicat de testosteron.
Etichete: scandal , angela carini , imane kheilf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...