Galerie Foto Scottie Pippen își închiriază casa pe timpul Jocurilor Olimpice. Care este prețul și facilitățile puse la dispoziție
articol scris de Digi Sport15.07.2021, 12:49
Legendarul fost baschetbalist Scottie Pippen (55 de ani), dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, alături de naționala USA (1992 și 1996), dar și de 6 ori campion în NBA cu Chicago Bulls, unde a jucat și inegalabilul Michael ”Air” Jordan (1991–1993 și 1996–1998) a decis să-și închirieze conacul din Chicago.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul mare sportiv a luat o astfel de hotărâre cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokyo, competiție la care va participa și naționala de fotbal a României.
Galerie Foto
Concret, Pippen vrea să ofere publicului oportunitatea de a urmări competiția din vila sa, dar și de a se bucura de confortul de cinci stele oferit de aceasta. Tocmai de aceea a și stabilit un preț extrem de convenabil pentru chirie, 92 de dolari, adică 77 de euro, pe noapte.
Scottie Pippen, care și-a făcut publică oferta grație site-ului specializat Airbnb, a luat o astfel de decizie ca un semn de respect față de medaliile sale olimpice. Pippen a și ales trei zile în care va închiria casa, pe 2, 4 și 6 august pentru un grup de maximum patru persoane.
Cei care vor da curs propunerii se vor bucura de toate facilitățile pe care le pune la dispoziție vila din Chicago. Ex-campionul din NBA se va ocupa personal de cele trei rezervări și va avea grijă de invitați printr-o întâlnire virtuală. Pippen a promis că le va împărtăși invitaților din experiența sa olimpică, după care-i va coordona pe aceștia să facă și turul vilei, care dincolo de facilitățile luxoase este un muzeu sportiv în sine.
Facilitățile chiriașilor conacului lui Scottie Pippen
- Un salut virtual din partea lui Scottie Pippen, la check-in.
- Acces la terenul de baschet, acoperit, al casei.
- Posibilitatea de a se bucura de un cinematograf personal și de a viziona întrecerile de la Olimpiadă
- Oportunitate de relaxare în aer liber, acces la piscină, unde există și un televizor în aer liber.
- Acces la sala de jocuri și la sauna interioară.
- Acces exclusiv pentru a vedea și a fotografia amintirile personale ale lui Pippen de la Jocurile Olimpice, dar și din întreaga carieră.
Posibilitatea de a rezerva conacul lui Scottie Pippen va fi disponibilă începând cu 22 iulie. Este de așteptat ca locurile să fie ocupate într-un timp record, mai ales că raportul calitate-preț este imbatabil.
Etichete: scottie pippen , vila scottie pippen chicago
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...