News Alert Prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice: Ana Maria Popescu, argint în proba de spadă, după o finală dramatică
articol scris de Digi Sport24.07.2021, 15:05
Ana Maria Popescu a obținut medalia de argint în proba de spadă, după ce a pierdut dramatic finala în fața chinezoaicei Sun Yiwen, 10-11.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioana olimpică de la Rio a fost la un pas să cucerească cea mai străluicitoare medalie! După primele trei reprize, scorul a fost la egalitate, 10-10, iar în prelungiri, sportiva din China a fost mai rapidă și a avut o ”tușă de aur”. Ana Maria Popescu a adus României prima medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo!
Ana Maria Popescu a învins-o pe Katrina Lehis, reprezentanta Estoniei, scor 15 - 10, și s-a calificat în finala probei de spadă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
România și-a asigurat, astfel, prima medalie la această ediție a Jocurilor Olimpice. Pentru aur, pe care l-a câștigat și în 2016, dar cu echipa, Ana Maria Popescu va lupta cu Sun Yiwen, reprezentanta Chinei, a patra favorită, meci programat la ora 14:45.
Galerie Foto
Ana Maria Popescu este în semifinalele turneului de spadă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo! Reprezentanta României a învins-o pe sportiva din Estonia, Julia Beljajeva, scor 15-8.
Ultimul obstacol al româncei în drumul spre marea finală este o altă estoniancă, Katrina Lehis. După ce Injeong Choi din Coreea de Sud, cap de serie numărul 1, a fost eliminată în sferturile de finală, Ana Maria Popescu este acum principala favorită la cucerirea medaliei de aur.
Știrea inițială:
Ana Maria Popescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de spadă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, după ce a trecut fără drept de apel de sud-coreeanca Sera Song, scor 15-6.
Pentru un loc în careul de ași, Ana Maria Popescu se va duela cu sportiva din Estonia, Julia Beljajeva. Aceasta a trecut în optimie de reprezentanta gazdelor, Nozomi Sato, 15-10.
Din păcate, parcursul lui Iulian Teodosiu în competiția de sabie s-a oprit în optimile de finală. Sportivul român a fost învins de italianul Enrico Berre, scor 12-15.
Ana Maria Popescu a debutat cu dreptul la a cincea prezență la Jocurile Olimpice din carieră. Campioana noastră a trecut de Kria Tikanah Abdul Rahman, din Singapore, scor 15-10, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de spadă.
Campioana olimpică din 2016, de la Rio, și-a surclasat adversara și va evolua în faza următoare împotriva sportivei din Coreea de Sud, Sera Song.
Iulian Teodosiu a bifat la rândul său un rezultat excelent în competiția de sabie de la Jocurile Olimpice de la Tokyo și s-a calificat în optimi, după ce a trecut de italianul Luca Curatoli, 15-13. Pentru un loc în ultimii opt, românul va da peste un alt italian, Enrico Berre.
Ionela Livia Cozmiuc și Gianina Beleagă s-au calificat en-fanfare în semifinale la dublu vâsle feminin
Echipajul României a câștigat seria a treia de calificări cu cel mai bun timp, 7:01:74, și s-a calificat în semifinale la dublu vâsle feminin. Ionela Livia Cozmiuc și Gianina Beleagă au avut un finish de senzație, au câștigat cursa după ce la un moment dat erau pe locul patru.
Etichete: iulian teodosiu , ana maria popescu , canotaj jocurile olimpice , ana maria brinza , scrima jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...