O medalie de aur valorează 105.000 euro + rentă viageră. Ce ţări dau cei mai mulţi bani pentru podium la Olimpiadă
articol scris de Digi Sport29.07.2021, 09:23
Pe lângă performanţa sportivă uriaşă realizată la JO Tokyo 2020, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş vor fi recompensate pentru medalia de aur cu o sumă importantă. În plus, renta viageră nu este nici ea una de neglijat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
O medalie atât de importantă se câştigă în ani întregi de muncă şi frustrări care trebuie depăşite, dar şi recompensele sunt importante.
70.000 de euro + 35.000 de euro + renta viageră = medalie de aur la Jocurile Olimpice
COSR premiază o medalie de aur câştigată de România la Jocurile Olimpice cu 70.000 de euro, una de argint cu 50.000 de euro, în timp ce un bronz valorează 30.000 de euro. La aceste sume se adaugă un bonus de până la 50 la sută pe care îl plăteşte clubul de care aparţine sportiva sau sportivul. Adică un total de 105.000 euro!
- România este pe locul 18 în clasamentul pe medalii, cu una de aur şi trei de bronz
De asemenea, medalia olimpică înseamnă şi rentă viageră pentru sportivii care fac numele României cunoscut în lume. Sumele variază între 3.493 lei şi 16.635 lei, valoarea din urmă fiind primită de sportive imense ca Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Georgeta Andrunache, Doina Melinte etc.
“O medalie înseamnă o pensie viageră. Am făcut demersuri pe lângă Guvern și nu mai trebuie să așteptăm acea dublare a premiilor pentru medalia de aur, argint și bronz. S-a aprobat deja dublarea.
Sunt 70.000 de euro pentru medalia de aur și se scade până la locul 3. Plus până la 50% din partea clubului sportiv la care este legitimat”, a confirmat Mihai Covaliu, preşedintele COSR, înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020.
Cum arată podiumul banilor achitaţi pentru medalii în Europa
- 1. Italia: aur = 140.000 euro, argint = 70.000 euro, bronz = 46.500 euro
- 2. Ungaria: aur = 105.000, argint = 76.000, bronz = 61.000
- 3. Spania: aur = 93.000, argint = 48.000, bronz = 30.000.
De menţionat că sunt doar premiile oferite de guvernele celor trei ţări, fără suplimentări.
Statul care oferă cele mai mari recompense este Singapore. Un aur îi aduce câştigătorului un milion de dolari, un argint 500.000 de dolari, iar un bronz 250.000 de euro.
În istoria sa, statul asiatic a cucerit o medalie de aur, două de argint şi două de bronz.
Etichete: clasament pe medalii , simona radiș , ancuța bodnar , bani medalii olimpiada , premii olimpiada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...