Video&Foto Momentul în care Ana Maria Popescu îl lasă cu mâna întinsă pe ministrul Eduard Novak. Imaginile surprinse în culise
articol scris de Digi Sport28.07.2021, 08:59
Ana Maria Popescu a revenit ieri în țară, după ce a reușit să obțină medalia de argint la spadă, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ana Maria Popescu, replică dură pentru Eduard Novak
Galerie Foto
Sportiva care i-a adus României prima medalie la JO l-a confruntat pe ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, după declarațiile făcute. Ana Maria Popescu a avut o replică acidă la adresa ministrului, care a declarat că ea nu ar fi luat medalia de aur la JO dacă federaţia de scrimă ar fi fost mai bine finanţată.
"Am în spatele meu patru oameni. Atât am avut la jocuri. Pe lângă ei - apropo de finanţare, domnule ministru - am avut ca sparring-partneri sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate, pentru că nu mai am alţii. Îmi doresc tare mult să ajungeţi dumneavoastră la Tokyo şi să luaţi aurul ăla pe care nu am fost în stare să-l iau. Şi credeam că mă aşteptaţi cu cecul ăla de 5 milioane, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l daţi şi să facem o sală nouă pentru copiii aceia", a spus Ana Maria Popescu.
Sportiva afirmase sâmbătă că speră ca argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un "buget de bun simţ pentru scrima românească", iar Eduard Novak i-a dat replica.
"După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri. Nu vreau să ducem discuţia în altă parte, să ne bucurăm de această medalie şi să ne concentrăm pe Paris 2024, acolo unde nu mi-aş dori să ajungem şi cu scrima sau cu alte sporturi unde am ajuns cu gimnastica", afirmase, duminică, Eduard Novak.
Eduard Novak a postat pe rețelele sociale imagini de la aeroport, unde a mers să o întâmpine pe Ana Maria Popescu. În aceste cadre este surprins momentul în care ministrul vrea să o salute pe sportiva medaliată cu argint la Tokyo, însă aceasta îl lasă cu mâna întinsă.
VIDEO Momentul în care Ana Maria Popescu îl lasă cu mâna întinsă pe Eduard Novak
"Am mers cu mare emoție și bucurie să îi întâmpin astăzi pe sportivii noștri care au revenit de la Tokyo. M-am întristat însă că interpretarea dată de presă declarațiilor mele de acum câteva zile a umbrit bucuria pe care Ana Maria Popescu o merită pentru medalia obținută cu atâta muncă. Știu ce greu se câștigă o medalie, știu câtă muncă e în urmă, câți ani de sacrificii și renunțări.
Ca ministru, dar și ca sportiv, îmi pare rău că un astfel de moment, care trebuia să fie unul de fericire, este întunecat de un scandal de presă. Nimic din cele declarate de mine nu a fost îndreptat împotriva Anei Maria Popescu, pentru care am toată aprecierea și admirația. Este o sportivă de mare valoare, iar medalia ei vine pe fondul multor ani de muncă, nu al celor șase luni de când sunt eu ministru.
Răspunsul meu la o întrebare legată de buget a fost interpretat și comentat ca un atac la adresa Anei. Citiți, vă rog, postarea mea din momentul câștigării medaliei! Aceea este declarația mea despre ea. Mă doare să vad sportivii loviți. Cuvintele dor mai mult decat faptele. Titlurile din ziare, așa cum a afirmat și Ana, dor și mai mult.", a scris Eduard Novak, alături de imaginile de mai sus.
Etichete: eduard novak , ana maria popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...